Confidenţialitate


SUA deschid frontierele pentru cei vaccinați


SUA deschid frontierele pentru cei vaccinați

SUA îşi vor deschide “la începutul lui noiembrie” frontierele terestre cu Mexicul şi Canada pentru călătorii vaccinaţi împotriva COVID-19 şi care întreprind inclusiv călătorii considerate neesenţiale, a anunţat miercuri un înalt responsabil al Casei Albe, informează AFP.

Acesta a dat asigurări că data exactă la care noua dispoziţie va intra în vigoare va deveni cunoscută “foarte curând” pentru aceşti călători pe cale terestră, la fel ca şi pentru călătoriile internaţionale cu avionul, supuse aceluiaşi calendar şi pentru care obligativitatea vaccinării a fost anunţată pe 20 septembrie.

Statele Unite, ale căror graniţe rămân închise pentru un număr mare de călători străini, intenţionează să le redeschidă în cele din urmă pentru persoanele complet vaccinate, anunţa încă în luna august un oficial al Casei Albe, precizând că în acest sens Washingtonul elaborează o “abordare pe etape, ceea ce ar însemna, cu excepţii limitate, că toţi cetăţenii străini care vin în Statele Unite – din toate ţările – trebuie să fie complet imunizaţi”.


Ultimele stiri
Hidrologii au emis o avertizare de cod galben de inundații, valabilă pentru râuri din 16 județe | Ilfov,…

Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au majorat taxele pentru concesionarea locurilor de veci și întreținerea cimitirelor

Primarul orașului Nădlac propune comasarea cu două comune, dar edilii din Șeitin și Peregu Mare sunt reticenți

Vâlcea: Drumul spre stațiunea Vârful lui Roman a fost închis, din cauza ninsorilor abundente | VIDEO

Rebelii Houthi din Yemen s-au alăturat războiului din Orientul Mijlociu | 12 soldați americani răniți după un atac…

Ora Pământului/ Iluminatul la Palatul Parlamentului oprit sâmbătă seară

Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…

Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră