Confidenţialitate


SUA: Congresul începe procedura suspendării din funcție a președintelui Trump


SUA: Congresul începe procedura suspendării din funcție a președintelui Trump

Congresul Statelor Unite ale Americii a început procedura de suspendare din funcție a președintelui țării, relatează CNN.

Donald Trump este suspectat că, în timpul unei convorbiri telefonice avute cu omologul ucrainean, a făcut presiuni în încercarea de a aduce prejudicii fostului vicepreşedinte democrat Joe Biden, care ar putea fi rivalului său la scrutinul electoral din 2020.

Fiul politicianului, Hunter Biden, a lucrat pentru o companie ucraineană din domeniul gazelor începând din 2014. Donald Trump este bănuit că a vrut să îi compromită imaginea.

Demersul Congresului se poate încheia cu o destituire prezidențială.

“Săptămâna aceasta, preşedintele Donald Trump a recunoscut că i-a cerut preşedintelui Ucrainei să comită acţiuni care să îl ajute pe el din punct de vedere politic. Prin urmare, Camera Reprezentanţilor iniţiază o anchetă oficială în sensul demiterii. Le cer celor şase comisii să demareze investigaţiile sub această umbrelă”, a declarat Nancy Pelosi, șefa Camerei Reprezentanţilor.

“Preşedintele trebuie tras la răspundere. Nimeni nu este mai presus de lege”, a adăugat democrata.

Aflat la New York, unde participă la Adunarea Generală a ONU, liderul de la Casa Albă a anunţat că a autorizat publicarea conversaţiei telefonice pe care a avut-o cu  Volodimir Zelenski, notează Agerpres.

“Mă aflu în prezent la Naţiunile Unite unde reprezint ţara noastră, dar am autorizat publicarea mâine (miercuri) a transcrierii complete (…) a conversaţiei mele telefonice cu preşedintele ucrainean, a scris Donalt Trump pe Twitter.

“Veţi vedea că a fost vorba de o convorbire telefonică amicală şi adecvată din toate punctele de vedere”, a continuat şeful statului american. “Fără presiuni şi, spre deosebire de Joe Biden şi fiul său, fără contra-prestaţie!”. “Toate acestea nu sunt altceva decât continuarea celei mai mari vânători de vrăjitoare din istorie”, a concluzionat Donald Trump.


Ultimele stiri
CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…

Cine va fi următorul James Bond. Trei actori britanici, în cursa pentru rolul agentului 007 | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează