Confidenţialitate


SUA: Amerindianca Deb Haaland, propusă pentru șefia Internelor în administrația Biden


SUA: Amerindianca Deb Haaland, propusă pentru șefia Internelor în administrația Biden

Președinte ales al SUA, Joe Biden a desemnat-o pe parlamentara amerindiană Deb Haaland ca secretar al Internelor.

Potrivit France Presse, gestul reprezintă un nou simbol al diversităţii dorite de viitoarea administrație democrată de la Casa Albă.

Dacă numirea ei este confirmată de Senat, aceasta va deveni primul american nativ care ocupă o funcţie ministerială.

Membră a tribului Laguna Pueblo instalat în New Mexico, Deb Haaland se va regăsi în fruntea unui departament care gestionează, printre altele, vastele resurse naturale ale terenurilor federale, precum parcurile naţionale, dar şi rezervaţiile indiene.

Ea va fi, de asemenea, însărcinată să aplice ambiţiosul program al lui Joe Biden pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice. El a promis astfel că nu va mai acorda autorizaţii de forare pentru gaze sau petrol în zonele federale.

O petiţie, sprijinită de peste 120 de reprezentanţi tribali, l-a îndemnat recent pe Joe Biden să “facă istorie” numind-o pe Deb Haaland în acest post, crucial pentru cele aproximativ 600 de triburi recunoscute în Statele Unite.

Deb Haaland a fost una dintre primele două femei native americane care au fost alese în Congres în 2018, în Camera Reprezentanţilor.

Mama celibatară, care a învins alcoolismul şi a fost nevoită pentru o vreme să recurgă la ajutoare alimentare guvernamentale, a făcut parte din acest val de femei candidate la Congres pentru a se opune politicilor preşedintelui Donald Trump.

Înaintea lui Deb Haaland, un singur alt amerindian a făcut parte din guvernul american. Charles Curtis a fost vicepreşedinte al lui Herbert Hoover între 1929 şi 1933.

Joe Biden ar urma să îl mai numească pe Michael Regan, un afro-american, la conducerea Agenţiei americane pentru Protecţia Mediului (EPA), potrivit mai multor publicații.


Ultimele stiri
De la cald la și mai cald | Cum fac față livratorii din Arad căldurii extreme: „Singura șmecherie…

Ceremonie organizată la Iași, pentru comemorarea Pogromului din iunie 1941 | Președintele Israelului: „Traficul de ură și antisemitism…

Caniculă | Recomandări ale Ministerului Sănătății: consumați fructe și legume proaspete, evitați băuturile cu cofeină și faceți dușuri…

Incendiu uriaș în portul Constanța Sud Agigea | Tone de fier vechi s-au aprins în timpul operațiunilor de…

Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…