Confidenţialitate


STUDIU: Tinerii români nu știu prea multe informații despre schimbările climatice


STUDIU: Tinerii români nu știu prea multe informații despre schimbările climatice

Potrivit unui nou studiu, cei mai mulți tineri din România știu despre Acordul climatic de la Paris, nu însă și despre Protocolul de la Kyoto sau mișcarea ”Fridays for Future”, inițiată de adolescenta suedeză Greta Thunberg.

Este pentru prima oară în România când se realizează un studiu de asemenea amploare privind percepția tinerilor asupra schimbărilor climatice în general și a rolului educației privind schimbările climatice (ESC), în special.

Prezentată marți de fundația Terra Mileniul III, în parteneriat cu Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) și organizația Reper21, cercetarea arată că în România mulți elevi de liceu, dar și studenți știu mult prea puține informații despre schimbările climatice. Peste 60% și-ar dori însă cursuri obligatorii, cel puțin în licee, care să trateze problema schimbărilor climatice.

Pentru a evalua nivelul de cunoaștere a actorilor și demersurilor internaționale în domeniul combaterii schimbărilor climatice, respondenții au fost rugați să își evalueze, pe o scală de la 1 la 10 (1 însemnând – deloc, iar 10 – foarte bine) cât de multe detalii cunosc despre o serie de strategii și actori internaționali din domeniul climatic: Protocolul de la Kyoto; Acordul de la Paris; Convenția Cadru a Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (UNFCCC); Comitetul Interguvernamental privind Schimbările Climatice – Intergovernmental Panel on Climate Change (IPCC); Comisia pentru mediu, schimbări climatice și energie (ENVE); Greva globală pentru climă / Fridays for Future; Planul Național de Redresare și Reziliență.

Tinerii români nu știu prea multe informații despre schimbările climatice

Referitor la implicarea tinerilor în activități legate de mediu, aproape 50% dintre respondenți au participat la activități organizate în cadrul școlii, 40% au participat la astfel de activități organizate de organizații neguvernamentale, iar aproximativ 34% dintre respondenți au participat la activități de atenuare / adaptare la schimbările climatice organizate de primării sau alte instituții de stat.

”Noi ne-am gândit și la următorul pas, în a acredita chiar noi niște cursuri pentru cadrele didactice, astfel încât să începem să creăm acea masă critică, acel număr de persoane care să poată instrui elevii la școală, dar sigur că posibilitățile noastre ca ONG-uri sunt limitate.

Cel mai bine s-ar desfășura lucrul acesta prin inspectorate, prin casa corpului didactic, iar ceea ce am observat eu chiar în urma cursurilor cu cei 70 de profesori, pe care tocmai le-am încheiat este că profesorii chiar au dorința de a învăța”, explică Lavinia Andrei, președintele Fundației Terra Mileniul III.

Studiul s-a bazat pe un chestionar constând în 13 întrebări, majoritatea cu răspuns închis. Colectarea chestionarelor a fost realizată de către studenți SNSPA. La chestionar au răspuns 500 de persoane, preponderent din București, Peste jumătate dintre respondenți sunt studenți (56.6%), 10.6% masteranzi sau doctoranzi, și aproximativ 26% liceeni.

ILUSTRAȚIE: Natalie Parham / Unsplash


Ultimele stiri
Băncile pentru Alimente din România au salvat peste 45.000 de tone de hrană de la risipă în ultimii…

Sociologul Cristian Andrei, despre consultările premierului desemnat cu partidele: „trebuie să-i convingă pe oamenii aceștia că nu va…

Hunedoara: Un bărbat a fost atacat de trei urși, în timp ce încerca să-și salveze vaca | AUDIO

București: Tânărul acuzat că a agresat anul trecut un livrator din Bangladesh, reținut acum de DIICOT pentru amenințare…

Premierul desemnat va avea joi consultări cu PSD, PNL și UDMR privind formarea viitorului Guvern

Premierul desemnat începe negocierile cu partidele. Cristian Pîrvulescu: Va trebui să găsească subiectul comun cu fiecare. Lista miniștrilor,…

De ce lipsesc anumite medicamente de pe piața internă. Deficiențe semnalate de auditul Ministerului Sănătății în activitatea Agenţiei…

Micul aparat care știe cel mai bine să perieze (P)

Aproape 150 de hectare din Delta Dunării ar putea fi transformate din teren piscicol în teren agricol. În…

Motocicletele și mopedele vor putea circula pe benzile pentru autobuze și printre mașinile oprite la semafor | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează