Confidenţialitate


Studiu: A crescut cu peste 40% numărul de aplicări pentru joburi în luna iunie


Studiu: A crescut cu peste 40% numărul de aplicări pentru joburi în luna iunie

Luna iunie a adus o nouă creștere a numărului de aplicări pentru job-uri de peste 40% față de luna mai și de mai bine de 20% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, arată un studiu al BestJobs.

Potrivit unui comunicat al companiei, chiar dacă de regulă în lunile de vară interesul pentru căutarea unui loc de muncă scade, situația din piața muncii pe fondul crizei epidemiologice actuale și a impredictibilității economice determină angajații români să aplice în număr mare la joburi noi, fie pentru că au rămas fără job în această perioadă sau caută o schimbare pe plan profesional.

Angajații din transport, medical & pharma, financiar și inginerie au fost cei mai activi în căutarea unui nou loc de muncă pe platforma BestJobs în iunie, cu un volum total de peste 100.000 de căutări pentru aceste domenii.

„În același timp, pe fondul pandemiei de COVID-19, domeniul medical și farmaceutic a înregistrat cea mai mare creștere a interesului din partea candidaților, cu un avans de peste 50% al volumului de căutări de joburi de la începutul anului și până la finalul lunii iunie”, se arată în comunicat.

Domeniile resurse umane și vânzări au înregistrat și ele un interes crescut din partea candidaților comparativ cu luna mai, cu peste 13.000 de căutări fiecare, în timp ce retailul a înregistrat o scădere de peste 65% a interesului candidaților pentru un job în acest domeniu.

Cei mai mulți candidați, peste 8.000, au atras în luna iunie companiile Takko Fashion, Romstal și Enel.

BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România cu un număr de peste 2,5 milioane de profesioniști conectați la piața muncii și peste 25.000 de joburi active în orice moment, atât în țară, cât și în străinătate.


Ultimele stiri
ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…