Confidenţialitate


STUDIU: Ce înțeleg românii prin starea de bine acasă


STUDIU: Ce înțeleg românii prin starea de bine acasă

Ce înțeleg românii prin starea de bine acasă, cu ce o asociază și ce denumire specifică i-ar da, care sunt activitățile preferate pe care aceștia le desfășoară în perimetrul locuinței și ce sentimente îi încearcă în momentele bune petrecute acasă sunt doar câteva dintre rezultatele studiului desfășurat de Storia.ro, la care au luat parte 9428 de români.

Pentru majoritatea românilor (42%), prezența unei persoane contribuie mai mult decât orice altceva la starea de bine acasă.

29% au declarat că starea de bine este declanșată de o activitate, iar 15% au ales un loc. Întrebați despre compania preferată, majoritatea românilor au ales partenerul de viață (60%), urmați de cei care au ales părinții (24%). În același timp, 23% au ales copiii, iar 22% au declarat că cel mai bine se simt singuri.

În perioada de izolare acasă, cei mai mulți dintre respondenții studiului au declarat că le-a plăcut faptul că au avut timp să gătească ceva diferit (42%), 24% s-au bucurat că au putut petrece mai mult timp cu cei dragi, iar 11% au apreciat că au avut timp pentru ei. Totuși, 6% au spus că le-a plăcut să redecoreze sau să renoveze.

Întrebați care este camera asociată cel mai des cu liniștea și relaxarea, majoritatea respondenților au ales dormitorul (39%), în timp ce 27% au ales sufrageria. În același timp, 10% preferă curtea și tot 10% au ales balconul. O atmosferă plăcută acasă este dată cel mai des de prezența decorațiunilor (43%), de lucrurile destinate petrecerii timpului liber, precum cărțile sau jocurile (23%), urmate de obiectele de mobilier (15%) și aparatele electronice (7%).

Atunci când vine vorba de activitățile de seară, cei mai mulți dintre respondenții studiului au declarat că preferă să petreacă timp cu familia (33%), să vadă filme și seriale (29%), să gătească (24%) sau să facă baie (24%). Printre variantele populare s-au mai numărat și activități precum să mănânce sau să citească.

Întrebați care este băutura care le înseninează timpul petrecut acasă, cei mai mulți dintre respondenți au ales ceaiul (37%), urmați de cei care preferă cafeaua (28%) și ciocolata caldă (14%). Alte variante alese au mai fost: vinul fiert, compotul, cidrul și țuica fiartă.

Încântarea de a fi acasă este asociată cel mai des cu sunetul ploii la fereastră (20%), apoi cu muzica preferată (17%) și cu ciripitul păsărilor (15%). Alte sunete menționate au mai fost: vocea partenerului (10%), lemnele trosnind în foc (10%), dar și furtuna de afară (8%) și torsul pisicii (8%).

Pentru cei mai mulți dintre români, argintiul este culoarea care contribuie cel mai mult la aspectul primitor al casei, însă au fost menționate în mod frecvent și turcoazul, galbenul și auriul.

Starea de bine acasă mai poate fi dată și de materialul cel mai plăcut la atingere, iar românii au plasat bumbacul pe primul loc (27%), urmat de catifea (21%) și lână (18%).
Momentele fără griji acasă sunt asociate și cu hainele confortabile. Atunci când vine vorba de îmbrăcăminte, românii au ales cel mai des hainele de casă (26%), urmate de pijamalele pereche (21%) și halatul pufos (20%).

Cuvântul „liniște” a fost cel mai des menționat de români (67%) pentru a descrie starea de bine acasă. Alte cuvinte sugestive au mai fost: bucurie, confort, armonie și tihnă. În plus, românii au fost invitați să facă un exercițiu creativ și să încerce să inventeze un cuvânt nou care, din punctul lor de vedere, ar putea descrie starea de bine de acasă. Câteva dintre acestea au fost: „biniște”, „bârlogeală”, „leafăn”, „basmic”, „acăsică” sau „culcușeală”.


Ultimele stiri
David Popovici, a treia oară campion european la proba de 100 de metri liber. Nou record al Campionatelor…

Ministerul Energiei: După întreruperea reactorului 2 de la Cernavodă, alimentarea cu energie electrică la nivel național va fi…

Atac cibernetic masiv în Polonia. Datele medicale și personale a aproape 19 milioane de persoane au fost furate…

Fotojurnalista iraniană Yalda Moaiery, condamnată la 15 ani de închisoare. Regimul de la Teheran o acuză de „activități…

Un fermier din Republica Moldova vrea să intre în Cartea Recordurilor cu un pepene verde de 74 de…

Ministerul Sănătății le cere spitalelor din țară să-i comunice sursele de energie de rezervă. „Demersul are un caracter…

O profesoară și doi copii, agresați de părinții unui elev în Dâmbovița. Cei doi au fost arestați preventiv…

Apă cu concentrații ridicate de mangan la Pitești și în localitățile din apropiere. DSP verifică dacă este potabilă…

Primarul Slatinei, Mario De Mezzo, inculpat în dosarul „Cimitirul Strehareți” | AUDIO

OMS critică recomandările lui Donald Trump privind vaccinarea copiilor: „Nu se bazează pe dovezi științifice” | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează