Confidenţialitate


Studiile controversate și dosarele penale ale unui senator POT


Studiile controversate și dosarele penale ale unui senator POT

Președinta Partidului Oamenilor Tineri, Anamaria Gavrilă, îi ia apărarea colegului său de partid, senatorul Paul Pintea.

Despre acesta s-a scris mult în presă și pe rețelele sociale , după ce au ieșit la iveală anumite nepotriviri în CV-ul său.

Printre altele, reieșea că senatorul POT ar fi început liceul la nici 13 ani și că studiază la o universitate care este, de fapt, o agenție matrimonială.

Prima inadvertență în CV apare legată de vârsta la care a început liceul – nici 13 ani. Fiind născut, potrivit Wikipedia, pe 2 noiembrie 1987, ar fi început liceul la nici 13 ani.

 

Apoi, senatorul POT Paul Pintea menționează că urmează cursuri on-line de management, cu o durată de 4 ani, la  Academic Singles “tip Cambridge”.

Academic Singles este un site de matrimonial.

Ulterior, senatorul a modificat CV-ul de pe pagina de internet a instituției, cu mențiunea că studiază specializarea „Business Management” – tip Cambridge – la Business Academy. A modificat și anul la care ar fi început liceul.

Înainte să intre în Parlament, Paul Pintea a lucrat în „Transport internaţional de bunuri şi persoane”.

Nu menționează dacă a fost șofer sau director.

Deține, însă, mai multe categorii de permis de conducere, dintre care unul nu există.

El menționează  categoriile „A, B, C, E”. Nu există categoria de permis „E”, există doar „CE”, care îţi dă voie să conduci camioane de transport marfă.

Paul Pintea a rămas fără permis, a fost prins de două ori fără permis și are, drept urmare, două dosare penale.

Presa a prezentat pe larg aceste detalii din cartea de vizită a senatorului POT de Sălaj.

Președinta POT, Anamaria Gavrilă consideră că e vorba de un linșajul mediatic și cere încetarea acestuia.

Într-o postare pe Facebook, Gavrilă scrie – cităm – asistăm la o încercare nedemnă de discreditare a unui om care nu a pretins niciodată că este academician, dar care este un tată responsabil a doi copii frumoși, soț devotat, senator activ și un român care muncește cinstit.

În realitate, senatorul a luat o singură dată cuvântul în Parlament, atunci când a depus jurământul. În rest, nici o declarație politică, nici o interpelare sau inițiativă.

Europa FM a încercat să-l contacteze pe senatorul POT Paul Pintea, dar acesta nu a răspuns nici la telefon, nici la mesaj.

Foto 1 și 2: Alunița Voiculescu/Facebook

Foto principală: Senatul României


Ultimele stiri
Scenariile pentru viitorul Guvern. Adrian Zăbavă, analist politic: „Un guvern minoritar PNL-USR ar avea o viață extrem de…

Copilul de cinci ani dispărut în județul Sibiu, căutat de peste 24 de ore. Zeci de salvatori, drone…

Nicușor Dan și Karol Nawrocki, în ajunul Summitului B9: „Țările noastre își asumă cea mai mare responsabilitate pentru…

PNL și USR își coordonează strategia în Parlament, anunță liderul Senatului. Pe lista de priorități: PNRR, programul SAFE…

Avocatul Poporului a atacat la CCR OUG privind Programul SAFE. Motivele invocate | AUDIO

Festivalurile „Bujori în Matache” și „Bujori în Amzei”, între 15 și 17 mai în București. Vor avea loc…

Contractul pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj se semnează marți la Guvern. Precizările fostului ministru al Sănătății  |…

Knock-out devine partener strategic al Federației Române de Arte Marțiale (P)

Cum asortezi sandalele de damă cu rochii de vară? 5 recomandări (P)

Catering premium Flavours pentru evenimente de networking: cum încurajezi interacțiunea prin meniu (P)