Confidenţialitate


Studenții subliniază că CFR Călători este afectată și din cauza eliminării reducerii de 90% pe toate rutele pentru aceștia: „Soluția este una foarte simplă” | AUDIO


Studenții subliniază că CFR Călători este afectată și din cauza eliminării reducerii de 90% pe toate rutele pentru aceștia: „Soluția este una foarte simplă” | AUDIO

Organizațiile de studenți atrag atenția asupra situației financiare de la CFR Călători, care ar putea genera o situație de blocaj în transportul public feroviar, estimată chiar de instituție.

Ordonanța Trenuleț, care a modificat reducerea de 90% dedicată studenților pentru călătorii în toată țara – și acum este destinată doar între localitatea de domiciliu și instituția de învățământ – este unul dintre motivele care au redus veniturile semnificativ, a transmis CFR Călători.

După modificarea legislativă, studenții nu au mai optat pentru călătorii cu trenul, de aici și pierderea de venituri prin subvențiile de la stat încasate de CFR Călători, a declarat pentru Europa FM președintele Asociației Naționale a Organizațiilor Studențești, Sergiu Covaci.

Președintele Asociației Naționale a Organizațiilor Studențești, Sergiu Covaci: „Măsurile de austeritate trebuie ridicate”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Pentru că nu mai avem reducerea aplicată doar pe ruta localitate de domiciliu și centrul universitar, studenții nu mai optează pentru transportul feroviar, pentru că, cu sume mai mici decât biletul cu reducere optează pentru alte mijloace de transport. Și dintr-odată putem să sesizăm faptul că – ceea ce spuneam încă din decembrie – că poate să fie afectată funcționarea acestei companii de limitare acelei reduceri , de fapt se adeverește. Soluția este una foarte simplă: măsurile de austeritate trebuie ridicate. Cele care vizează, în special, dreptul studenților de a călători cu o reducere de 90% pe toate rutele”, a declarat pentru Europa FM președintele Asociației Naționale a Organizațiilor Studențești, Sergiu Covaci.

CFR Călători ar putea intra în incapacitate de plată în lunile următoare, după ce în prima parte a anului compania a înregistrat datorii în valoare de până la 500 milioane de lei, potrivit unei scrisori oficiale emisă de CFR către Ministerul Transporturilor.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Citește și: Peste 350 de români din Iran și Israel așteaptă să fie repatriați


Ultimele stiri
Zara a retras de la vânzare un costum de Halloween care ar semăna cu uniformele purtate de prizonierii…

Șase drone și rachete au fost semnalate în spațiul aerian al Moldovei. Toate au explodat. Unele au provocat…

Un bărbat – cunoscut ca Stegarul Dac și sustinător al lui Călin Georgescu – reținut pentru ultraj. El…

Analistul Valeriu Turcan, despre fotografia lui Nicușor Dan cu Donald Trump: „Problemele de comunicare derivă din erorile de…

Polonia a învins România cu 6-0 în etapa a treia din grupele Ligii Națiunilor / Gheorghe Hagi: „E…

România scapă momentan de retrogradare. S&P a reconfirmat ratingul suveran al țării la nivelul „BBB-” cu perspectivă negativă…

Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează