Confidenţialitate


Stoltenberg, NATO: Războiul din Ucraina ar putea dura “ani”


Stoltenberg, NATO: Războiul din Ucraina ar putea dura “ani”

Războiul din Ucraina ar putea dura “ani de zile”, a avertizat secretarul general al NATO într-un interviu publicat duminică de cotidianul german Bild am Sonntag, preluat de Agerpres.

Jens Stoltenberg a îndemnat ţările occidentale să fie pregătite pentru a acorda Kievului sprijin pe termen lung, “chiar dacă costurile sunt ridicate”, nu numai în ceea ce priveşte sprijinul militar, ci şi din cauza creşterii preţurilor la energie şi alimente.

Aceste costuri nu reprezintă nimic în comparaţie cu ceea ce ucrainenii trebuie să plătească în fiecare zi pe linia frontului, a declarat liderul Alianţei Atlantice.

În cazul în care preşedintele rus Vladimir Putin îşi va atinge obiectivele în Ucraina, aşa cum a făcut-o cu anexarea Crimeei în 2014, “atunci va trebui să plătim un preţ şi mai mare”, a apreciat liderul NATO.

În acest context, el a îndemnat ţările din alianţă să continue livrările de arme către Kiev.

“Cu arme moderne suplimentare, probabilitatea ca Ucraina să fie capabilă să împingă trupele lui Putin afară din Donbas ar creşte”, a spus el.

Această regiune din estul Ucrainei se află acum parţial sub controlul soldaţilor ruşi.

Premierul britanic, Boris Johnson, care a vizitat vineri Kievul, a vorbit şi el despre necesitatea pregătirii pentru un război de lungă durată.

“Aceasta însemna să ne asigurăm că “Ucraina primeşte arme, echipamente, muniţii şi instruire mai rapid decât invadatorul”, a scris Johnson într-un articol de opinie în Sunday Times, din Londra.

“Timpul este factorul vital”, a scris el. “Totul va depinde de faptul dacă Ucraina îşi poate consolida capacitatea de a-şi apăra solul mai repede decât îşi poate reînnoi Rusia capacitatea de atac”.

Atacurile ruseşti s-au intensificat pe câmpurile de luptă din Ucraina, relatează Reuters. Oraşul industrial Severodoneţk, o ţintă principală în ofensiva Moscovei pentru a prelua controlul total asupra Lugansk – una dintre cele două provincii care alcătuiesc Donbas – s-a confruntat din nou sâmbătă cu tiruri intense de artilerie şi rachete, în timp ce forţele ruseşti au atacat zonele din jurul său, a comunicat armata ucraineană.

 

FOTO: Shutterstock


Ultimele stiri
Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…

Bogdan Peșchir, trimis în judecată pentru presupusa corupere a alegătorilor prin TikTok, înaintea alegerilor prezidențiale din 2024 |…

Belgia: Ciocniri între polițiști și manifestanți la protestele împotriva austerității din Bruxelles | AUDIO

Șantierul Naval Mangalia, cumpărat de compania germană Rheinmetall cu 138 de milioane de euro. Radu Miruță: unitatea va…

Bistrița-Năsăud: Zimbru de aproape 800 de kilograme, găsit mort și decapitat într-o pădure. Poliția a deschis un dosar…

Cele două tablouri furate de la Muzeul Renoir din Cagnes-sur-Mer au fost recuperate la o lună după spargere



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează