Vicepreședinte în exercițiu al SUA, Joe Biden a fost decorat cu Medalia Libertății, cea mai înaltă distincție civilă acordată de…
Ea a profitat de abandonul adversarei din penultimul act, ucrainenanca Iulia Tsurenko, incapabilă să joace în această dimineață din cauza…
Miercuri a fost o zi fără crime în El Salvador, cea mai dens populată țară din America Centrală. Este un…
Cursurile din învăţământul preuniversitar sunt suspendate în totalitate, astăzi, în Bucureşti şi în nouă judeţe, potrivit unei centralizări a Ministerului Educaţiei…
Riscul de producere de avalanşe în masivele Bucegi şi Făgăraş (versantul nordic), în perioada următoare, este crescut la peste 1.800 de…
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis noi atenţionări de vânt puternic şi ninsoare viscolită, valabile – până mâine dimineaţa –…
Au revenit în ţară cele 16 persoane blocate în Turcia, după ce, din cauza vremii, cursele aeriene au fost anulate. Ambasada…
Un atentat sinucigaş a zguduit cartierul Kafr Soussa, din Damasc, capitala siriană. Cel puţin 8 persoane au fost ucise, potrivit unui prim…
Pînă acum, Statele Unite şi alte state occidentale au efectuat exerciţii pe flancul de est al NATO, însă această mobilizare…
Un proiect de lege care scoate de sub incidenţă penală violenţa domestică a fost adoptat în prima lectură de Camera…
Francezul Stephane Peterhansel a lovit un motociclist la kilometrul 83 al rundei, aproape de linia de sosire. Mașina Peugeot pilotată…