Confidenţialitate


Stare de alertă în Indonezia după eruperea vulcanului Ruang. Peste 800 de persoane au fost evacuate | VIDEO


Stare de alertă în Indonezia după eruperea vulcanului Ruang. Peste 800 de persoane au fost evacuate | VIDEO

Este stare de alertă în Indonezia, după ce vulcanul Ruang aflat pe o insulă îndepărtată din provincia Sulawesi de Nord a erupt puternic miercuri, 17 aprilie. Sute de oameni au fost evacuați din zonă, iar un aeroport regional a fost închis. Totodată, există risc de tsunami dacă părți ale muntelui se prăbușesc în ocean, avertizează oficialii, potrivit Reuters.

„Fugim, oameni buni”, a spus un martor care a filmat erupţia în timp ce încerca să se evacueze. „Fugim pentru că cenuşa se apropie”, a adăugat el.

Peste 800 de persoane au fost evacuate, iar autorităţile au extins zona de evacuare după ce Agenţia de Vulcanologie a ridicat nivelul de alertă.

„Posibilitatea unei alte erupţii e încă ridicată, trebuie să rămânem vigilenţi”, le-a spus joi reporterilor Heruningtyas Desi Purnamasari, un oficial al Agenţiei de Vulcanologie.

Potrivit unor informări primite de agenţie, rocile şi cenuşa au avariat locuinţe şi au forţat evacuarea unui spital din apropiere, a precizat oficialul indonezian.

Autorităţile din domeniul transporturilor au închis aeroportul din capitala provinciei, Manado, ca măsură de protecţie împotriva căderilor de cenuşă generate de vulcan.

O companie aeriană low-cost a anulat zborurile de pe nouă aeroporturi din Malaezia de Est şi Brunei după ce autorităţile au avertizat în legătură cu o ameninţare la adresa siguranţei pasagerilor.

Oficialii au izolat o zonă de șase kilometri în jurul vulcanului și evacuează mai mulți locuitori, unii de pe insula vecină Tagulandang, a declarat Abdul Muhari, purtătorul de cuvânt al agenției de atenuare a dezastrelor.

Aproximativ 1.500 dintre cei aflați în zonele cu risc ridicat trebuiau să fie evacuați imediat, a adăugat el, în timp ce alte aproape 12.000 de persoane ar putea fi afectate.

Oficialii au avertizat, de asemenea, că există risc de tsunami dacă părți ale muntelui se prăbușesc în ocean. Aproximativ 400 de persoane au fost ucise într-un tsunami declanșat de o erupție anterioară a vulcanului, în 1871.

Sursa foto: X / Nexta

Citește și: UE impune sancțiuni împotriva Iranului după atacul asupra Israelului. Principalele măsuri anunțate de președintele Consiliului European | VIDEO


Ultimele stiri
Fragmentul de dronă găsit în apropiere de Portul Midia nu avea încărcătură explozivă

Protest al păgubiților unui dealer auto din Arad. Zeci de clienți au plătit mașini pe care nu le-au…

RO-Alert în Galați și Tulcea, după detectarea unei drone aproape de graniță. Aeronave române și spaniole au fost…

Primul traseu de mountain bike prin podgoriile din Prahova se inaugurează sâmbătă | AUDIO

Înșelăciune cu cazări fictive pe litoral. Zeci de turiști, păcăliți de doi bucureșteni. Cei doi au fost reținuți…

Concursul George Enescu începe duminică. Peste 800 de candidați înscriși, din 58 de țări. Tema din acest an:…

Timișoara, acoperită de un nor de fum, ca efect al incendiilor de vegetație din Serbia. Ce spune prefectul…

Atac cu sabia la un liceu din Suedia. Mai multe persoane au fost rănite

Guvernul nu pregătește noi creșteri de taxe pentru susținerea salariilor bugetarilor, dă asigurări ministrul Pîslaru: „discutăm de reducere…

Skinovate explică diferența dintre acneea activă și semnele rămase după acnee (P)



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează