Confidenţialitate


Stadioanele Steaua și Arcul de Triumf vor fi renovate


Stadioanele Steaua și Arcul de Triumf vor fi renovate

Guvernul va aproba în ședința de guvern de astăzi indicatorii tehnici pentru două dintre stadionele pe care ar trebui să aibă loc meciuri și antrenamente cu ocazia Campionatului European de fotbal din 2020.

Este vorba despre Stadionul Steaua și Arcul de Triumf.

Nu se știe când vor începe lucrările,însă.

Deocamdată, Ministerul Apărării, proprietarul Stadionului Steaua din capitală, a decis că tribunele trebuie să aibă 30.000 de locuri.

“Astăzi vom aproba indicatorii tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii Stadionul Steaua şi Stadionul Naţional de Rugby Arcul de Triumf, realizate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Compania Naţională de Investiţii. Acest act normativ este necesar întrucât cele două stadioane au fost declarate, alături de Dinamo şi Rapid, stadioane de interes public şi de importanţă naţională pentru organizarea la Bucureşti a unor meciuri din cadrul turneului final al Campionatului European de Fotbal 2020”, a declarat Dăncilă.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ea a precizat că Stadionul Steaua va avea o capacitate totală de 30.500 de locuri pentru spectatori şi o suprafaţă desfăşurată de 70.000 de metri pătraţi.

“Durata de realizare a obiectivului va fi de 25 de luni, iar valoarea totală a investiţiilor este de 301,77 milioane de lei, finanţarea fiind asigurată de la bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerului Apărării Naţionale”, a spus Dăncilă.

În ceea ce priveşte Stadionul Arcul de Triumf, premierul a precizat că acesta va avea o capacitate totală de 8.100 de locuri pentru spectatori, o suprafaţă desfăşurată de 17.126 de metri pătraţi, o durată de realizare de 23 de luni, iar valoarea totală a investiţiei va fi de 126,41 milioane de lei.

“Finanţarea este asigurată (…) de la bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerului Tineretului şi Sportului”, a menţionat Viorica Dăncilă.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

De asemenea, Compania Națională de Investiții va renova și stadionul Arcul de Triumf.


Ultimele stiri
Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează