Confidenţialitate


Spitalul Militar Central s-a alăturat reţelei internaționale de telemedicină şi eSănătate – ISfTeH


Spitalul Militar Central s-a alăturat reţelei internaționale de telemedicină şi eSănătate – ISfTeH

Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central (SUUMC) “Dr. Carol Davila” a devenit membru instituţional al Societăţii Internaţionale pentru Telemedicină şi eSănătate (ISfTeH – International Society for Telemedicine and eHealth), potrivit unui coumunicat trimis Europa FM.

”Statutul de membru al ISfTeH permite SUUMC colaborarea cu alte instituţii de profil, în scopul dezvoltării unui Sistem Informatic de Telemedicină al Apărării, capabil să asigure pacienţilor suport medical specializat de la distanţă şi care să corespundă exigenţelor actuale şi viitoare ale medicinei, în general şi, în mod special, a cerinţelor beneficiarilor şi cadrelor medicale utilizatoare ale diferitelor aplicaţii şi sisteme informatice.

În cadrul acestei organizaţii, Spitalul Militar Central intenţionează să participe, în calitate de membru, în diferitele grupuri de lucru care au ca scop dezvoltarea şi implementarea de tehnici şi tehnologii de telemedicină şi eSănătate pe diferite domenii/ specializări precum: Students; Nurses; Education; Open Source; Chronic Diseases Management; eHealth Economics; Medical and Bio-Informatics; Social Media; Tele-Audiology; Tele-Dentistry; Tele-Dermatology; e-Hispanic; Tele-Urology, dar şi în cadrul altor grupuri, care se vor constitui, în funcţie de evoluţiile din diferite domenii de interes.

Până în prezent, în această organizaţie internaţională, aflată în relaţii oficiale de colaborare cu Organizatia Mondială a Sănătăţii (O.M.S.) sunt înscrise entităţi instituţionale din peste 100 de ţări”, transmit reprezentanții Spitalului Universitar de Urgență Militar Central “Dr. Carol Davila”.


Ultimele stiri
PNL nu va merge cu o nouă nominalizare la Cotroceni, spune deputatul Alexandru Muraru. Despre varianta Grindeanu premier:…

Nou record pe piața interbancară. Euro a depășit pragul de 5,35 lei | AUDIO

Accident feroviar în Galați: Patru oameni au murit după ce un tren a lovit un microbuz. Printre victime,…

Incendiul de vegetație din Parcul Național Domogled-Valea Cernei: Locuințele oamenilor nu sunt în pericol, transmite ISU | AUDIO

Constanța: au început lucrările la stadionul „Gheorghe Hagi”. Arena va fi finalizată în 2028 | AUDIO

Piața Victoriei. Acceptă liberalii un premier tehnocrat? Răspunde deputatul liberal Alexandru Muraru

Timpul mare petrecut de copii în fața ecranelor le-ar putea afecta dezvoltarea la fel de mult ca nașterea…

A patra încercare de vânzare a Şantierului Damen Mangalia a eșuat. Următoarea licitație va porni de la 75%…

Raportul Departamentului de Stat al SUA: România rămâne atractivă pentru investitori, dar taxele și birocrația afectează mediul de…

Tânăr din Maramureș, condamnat pentru viol, căutat de polițiști. Și-a tăiat brățara și a fugit înainte să fie…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează