Confidenţialitate


Spitalul Județean Ilfov, anchetă în cazul femeii care și-ar fi falsificat diploma ca să fie medic


Spitalul Județean Ilfov, anchetă în cazul femeii care și-ar fi falsificat diploma ca să fie medic

Reprezentanţii Spitalului de Urgență Ilfov spun despre femeia care şi-ar fi falsificat actul de studiu lucrează la ei în baza unui contract de voluntariat, care nu-i permite să facă operații. Aceștia mai spun că există o anchetă, însă până la finalizarea acesteia, diploma femeii este reală.

“Poate face consiliere post operaţie, sigur că poate să le facă, este totuşi medic. Noi am pus problema la un moment dat şi a legitimităţii acelei diplome, punem problema în momentul de faţă dacă avea acele competenţe sau nu, dacă era sau nu medic. Până la proba contrarie, documentele pe care le avem noi şi sunt inserate în acel contract de voluntariat, care atestă că doamna este medic. E un simplu voluntar medic. Eu am văzut în acel filmuleţ (în care apare femeia, într-o sală de operație, n.r.) o pensă ridicată”, a spus, marţi, Dan Blendea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgență Ilfov.

De cealaltă parte, Dorin Bejan, şeful Secției Obstetrică-ginecologie susţine că atâta timp cât a fost şeful secţiei, din octombrie 2018, femeia nu a făcut nicio operaţie. Bejan spune că voluntara este în unitatea spitalicească din anul 2009-2010 şi a venit în calitate de studentă, timp în care a mai fost plecată.

“Ea are actele ataşate la dosarul de voluntariat. Rezultă o adeverinţă prin care e admisă la rezidenţiat ca medic de familie. Dacă e doar o activitate de supraveghere sau consiliere – deşi m-am uitat şi eu pe documente, lipseşte acel aviz de liberă practică, deşi s-ar putea să îl aibă acum. La data încheierii contractului nu îl avea. Are o adeverinţă de malpraxis, care e obligatoriu pentru oricine face activităţi de voluntariat în spital. Avizul Colegiului Medicilor nu l-am văzut avizat. Ar fi trebuit să fie o distincţie la acest voluntariat, între a lucra într-o tâmplărie sau un spital”, a declarat Dorin Bejan.

Totodată, Dorin Bejan spune că voluntara are un contract cu Spitalul Clinic de Urgență Ilfov până la data de 1 martie 2019.

Pe baza acestui caz, autorităţile şi unitatea spitalicească au demarat câteva anchete.

“Am solicitat câteva direcţii de anchetă, de cercetare mai bine zis, de la Consiliul Judeţean Ilfov, care asigură partea administrativă a spitalului şi e în plină desfăşurare. Este şi o anchetă de la Serviciul de de investigarea fraudelor a Sectorului 2 pentru care am rugat-o să fie pentru stabilirea falsului. Mergem pe prezumţia că acea diplomă e corectă. E în desfăşurare. Am desfăşurat şi o anchetă internă în Secţia de ginecologie pentru a stabili persoana care a văzut-o, unde, ce a văzut, ce a filmat. Poate că mai sunt filmuleţe”, a explicat Bejan.

Jurnaliștii de la Libertatea au dezvăluit un nou caz de medic fals.

De data aceasta este vorba o persoană de la o instituție spitalicească din cadrul sistemului public, Spitalul Clinic de Urgență Ilfov.

Aici a lucrat vreme de 10 ani o femeie în vârstă de 30 de ani, care și-ar fi falsificat diploma de studii.


Ultimele stiri
Premierul Bolojan, despre criza apei din Prahova: „Foarte posibil, din această seară alimentarea cu apă va începe să…

ÎCCJ explică de ce a atacat a doua oară la CCR legea privind pensiile magistraților. Purtătorul de cuvânt…

5 idei de pijamale perfecte pentru o seară de film acasă (P)

Grupul parlamentar „Pace – Întâi România” a depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Ninel Peia l-a…

Grecia: Consecințele furtunii Byron în sud-estul Greciei. Străzi inundate și drumuri blocate în Atena. Școlile au fost închise…

Centrala electrică de la Brazi a fost repornită, însă funcționează la capacitate redusă. Ivan: „Suntem pregătiți pentru a…

România în Direct. Alegerile din București. Cine poate repara orașul? | VIDEO

Secţiile Unite ale Curții Supreme sesizează CCR cu privire la proiectul de lege privind pensiile magistraților

STUDIU: 65% dintre români se așteaptă la cheltuieli mai mari de Crăciun față de anul trecut | AUDIO

Furnizarea apei va fi reluată în județul Prahova în următoarele zile, anunță prefectul județului. DSP a prelevat probe…