Confidenţialitate


Spitalele militare din Sibiu şi Galaţi extind capacităţile de preluare a pacienţilor COVID


Spitalele militare din Sibiu şi Galaţi extind capacităţile de preluare a pacienţilor COVID

Ministerul Apărării anunţă suplimentarea forţelor şi mijloacelor puse la dispoziţia sistemului medical naţional.

Astfel, la Sibiu, Spitalul Militar de Urgenţă ”Dr. Alexandru Augustin” îşi va extinde, începând de vineri, capacităţile de tratare a pacienţilor pozitivi la infecţia cu SARS-CoV-2.

”Prin preluarea, în seara zilei de 12 noiembrie, a cinci ventilatoare suplimentare de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, spitalul militar sibian va extinde capacitatea ATI COVID-19 cu până la cinci paturi, care se vor adăuga celor cinci existente deja. De asemenea, capacitatea de tratament a pacienţilor cu forme medii şi severe de boală, va fi extinsă, tot din aceeaşi zi, de la şase la 15 paturi”, potrivit MApN.

La Galaţi, Spitalul Militar de Urgenţă ”Dr. Aristide Serfioti” a început, în seara zilei de 12 noiembrie, pregătirile pentru a deveni unitate medicală de suport COVID-19, cu o capacitate totală de 25 de paturi.

”Pentru tratarea cazurilor medii şi severe sunt pregătite 20 de paturi, dintre care 10 asigură suport de oxigen noninvaziv. Pentru tratarea pacienţilor cu forme critice de boală au fost alocate cinci paturi ATI (dintre care trei asigură suport ventilator invaziv şi două, noninvaziv). Începând de duminică, 15 noiembrie, unitatea spitalicească militară din Galaţi va prelua pacienţi confirmaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2”, a adăugat MApN.

Potrivit ministerului, ”membrii echipei manageriale a spitalului militar din Galaţi au o vastă expertiză în organizarea şi operaţionalizarea unui spital suport COVID-19, directorul medical împuternicit al unităţii medicale, locotenentul-colonel medic Constantin Vlase, fiind cel care a asigurat managementul militar al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva în perioada stării de urgenţă”.

Spitalele militare din Iaşi şi Cluj-Napoca preiau în continuare bolnavi de COVID.

La spitalul de campanie ROL 2, de la Otopeni, toate corturile au fost înlocuite cu containere, lucrări similare fiind desfăşurate în prezent la SMMIT Timişoara şi SMMIT Constanţa.

Institutul Medico-Militar (IMM) sprijină Direcţiile de Sănătate Publică ale Municipiului Bucureşti şi judeţului Mureş pe două linii de efort – studenţi din anii 2 şi 3 îşi desfăşoară în mod voluntar activitatea în cadrul call-center-urilor operaţionalizate de cele două DSP-uri, pentru desfăşurarea anchetelor epidemiologice, iar 62 de studenţi din anii 4, 5 şi 6 de la IMM Bucureşti şi 17 de la IMM Târgu Mureş s-au oferit voluntari pentru a-şi desfăşura activitatea în spitalele militare din ţară, în facilităţile de tratare sau suport COVID-19 sau în cele ATI.


Ultimele stiri
București: Activitatea unor ghișee ale Brigăzii Rutiere s-a mutat într-un sediu nou. Ce facilități include noul spațiu |…

Șapte din 10 români se pregătesc de Black Friday. Care vor fi cele mai căutate produse în ediția…

Bilanțul miniștrilor USR din Guvernul Bolojan. Ce au prezentat Diana Buzoianu, Irineu Darău, Radu Miruță și Oana Țoiu…

Jurnal de festival. Despre curiozitate și niște doamne cochete care dezamorsează mine. La Astra Film Festival

România, pe ultimul loc în UE la digitalizarea companiilor. Doar 3% dintre firme folosesc inteligența artificială | AUDIO

Alexandru Rogobete revine la Ministerul Sănătății. Finanțarea UPU și schimbarea tarifelor pentru gărzi, printre prioritățile anunțate | AUDIO

Hunedoara: Protest la mina Vulcan. Peste 90 de angajați refuză să iasă din subteran, nemulțumiți de diferențele salariale.…

Buzău: Un fermier a găsit resturi de dronă pe un câmp de la marginea localității Robeasca. Perimetrul a…

România în Direct. Cazul din Bistrița. Ne-am pierdut copiii în rețea?

Papa Leon al XIV-lea și-a reluat audiențele generale după operație. Mesaj de mulțumire pentru credincioși | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează