Confidenţialitate


Spectacolele “All Inclusive” şi “Pe o pânză de păianjen” se joacă la Grădina de Vară Herăstrău, în luna august


Spectacolele “All Inclusive” şi “Pe o pânză de păianjen” se joacă la Grădina de Vară Herăstrău, în luna august

Spectacolele de teatru găzduite de Grădina de Vară Herăstrău continuă în luna august.

Echipa formată din Medeea Marinescu, Marius Manole, Andi Vasluianu, Mirela Oprişor, Vlad Zamfirescu şi Diana Roman vin pe scena în aer liber cu “All Inclusive”, pe 11 august, şi “Pe o pânză de păianjen”, pe 12 august.

Pe lângă distribuţia cu mare priză la public, cele două spectacolele au la baza texte semnate de Alex Popa şi sunt regizate de Vlad Zamfirescu.

Comedia “All Inclusive” se joacă din 2017, cel mai adesea cu sala plină, iar în anul 2019 a ajuns şi pe scene din Europa, cu subtitrare în limba engleză.

Acţiunea gravitează în jurul familiei formate din Maurice (Marius Manole), Margaret (Medeea Marinescu) şi fiica lor Adele (Diana Roman).

Ajunşi în preajma vârstei de 40 de ani, cu o fiică de 20, cei doi părinţi par să fie într-o căutare perpetuă a unui ideal nedefinit, tânjind mereu după altceva decât ceea ce le-a oferit viaţa până în acel moment.

Existenţa lor ia o turnură neaşteptată atunci când Adele, tânără studentă, anunţă că trăieşte o poveste de dragoste şi aşteaptă un copil de la nimeni altul decât profesorul ei Vincent (Vlad Zamfirescu).
Iar tatăl Adelei, Maurice (Marius Manole) traveresează criza vârstei de mijloc crezând că îşi va găsi fericirea chiar în braţele veselei Monique (Mirela Oprişor), sora iubitului fiicei sale. Ce se întâmplă când protagoniştii acestui scenariu ajung faţă în faţă veţi descoperi asistând la spectacol.

“Pe o pânză de păianjen” a avut premiera în iulie 2019 şi a câstigat imediat un loc în inima publicului. Povestea, descrisa cândva drept o “dramă matrimonială cu un ‘twist’ cu boală mortală”, îmbină momentele comice, cu pasajele ce dau de gândit și cu răsturnările de situaţie surprinzătoare.

După ridicarea cortinei pătrundem direct în miezul acţiunii, când Andu (Vlad Zamfirescu) îşi anunţă în miez de noapte soţia, pe Alma (Medeea Marinescu), ca va pleca la mânăstire. Definitiv. Prietenii de o viaţă ai cuplului, Lori (Mirela Oprişor) şi Petrişor (Marius Manole/Andi Vasluianu) sunt convocaţi să dea o mână de ajutor în ceea ce pare a fi o glumă cu iz de criză matrimonială.

Când însă celor patru li se alătură şi Dorotheea (Diana Roman) devine greu de spus dacă lucrurile se complică ori se simplifică. Perdeaua aparenţelor se ridică, povestea devine mai profundă, dar şi mai intensă. Ceea ce pare a fi doar teorie învăţată în facultate de domnişoara psihiatru, se dovedeşte a fi o turlburătoare experienţă de viată, într-o poveste în care “adevărul nu e întotdeauna cel mai cinstit răspuns pentru celălalt”.


Ultimele stiri
Franța: Extrema dreaptă câștigă teren în Senat. Adunarea Naţională va forma un grup parlamentar  | AUDIO

Sorin Grindeanu reafirmă că PSD nu va vota Guvernul Mureșan: „decizia este ireversibilă”. „PSD va vota doar un…

Un preot și soția lui le promit bolnavilor de cancer vindecarea prin diete, suplimente și credință, arată o…

Pluton de elită, fără precedent, la competiția tRUNsylvania International 10K: cei mai rapizi alergători pe șosea ai momentului…

DEȘTEPTAREA: Elevii, chemați să poarte negru la școală în semn de protest

Constanța: Trageri cu muniție reală la Capu Midia. Militari români și turci simulează respingerea unui atac aerian |…

Elevii din țară protestează împotriva proiectului uniformelor. Copiii vorbesc despre libertatea de a se exprima prin îmbrăcăminte și…

Misiunea Verde: Deșertul Atacama a înflorit după ploile asociate cu El Niño | AUDIO

Șase miniștri din Cabinetul propus de Siegfried Mureșan sunt audiați luni în comisiile parlamentare

Aleksandar Vučić a demisionat din funcția de președinte al Serbiei. Vizează postul de premier | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează