Confidenţialitate


Spectacole cu intrarea liberă în cadrul maratonului cultural “BUCUREȘTI, AL 6LEA ELEMENT”


Spectacole cu intrarea liberă în cadrul maratonului cultural “BUCUREȘTI, AL 6LEA ELEMENT”

În fiecare zi de sâmbătă, prin muzică, pictură, teatru, film, literatură, sculptură și coregrafie, bucureștenii vor fi invitați să redescopere clădiri emblemă ale Capitalei, adevărate bijuterii arhitectonice.

Proiectul Fundației Voci Strămoși, derulat în colaborare cu Artminds România & Temple Film, se desfăşoară pe parcursul lunii octombrie.

Pe 1 octombrie, de la ora 18.00, la Muzeul Național De Istorie A României, are loc “Rapsodia”, un spectacol al corului de copii SYMBOL, sub bagheta dirijoarei Luminita Guțanu Stoian, cu un program de muzică tradițională românească.

Balerinii Eugenia Stoian și Mihai Pricope de la Teatrul de Operetă și Muzical “Ion Dacian” vor susține un moment coregrafic.

Pe 8 octombrie, de la ora 17.00, la Gara Băneasa (Peronul Regal), spectacolul „Ocolul Pământului în 80 de minute”, o veritabilă călătorie-muzicală-fulger pe mapamond, îi aduce împreună pe actorul Marius Tiberius Bugi (pantomimă) și cvartetul de corni francezi HORNBLAST. În program: lucrări de Georges Bizet, Astor Piazolla, Georghe Gershwin, Claude Debussy.

Pe 15 octombrie, de la ora 18.00, sub titlul “Coloana Infinitulu”, la Muzeul de Artă Populară „Prof. Dr. Nicolae Minovici” sculptorul Daniel Rădulescu modelează în lut, replicând pentru spectatori pașii pe care îi urma Brâncuși atunci când crea, pe muzica interpreților Gabriela Streche (pian) și Cristina Dumitrescu (flaut). În program: lucrări de Johann Sebastian Bach, Maurice Ravel, Franz Schubert.

Pe 29 octombrie, la Aeroportul Băneasa, orchestra de brass ARTMINDS va interpreta sub bagheta dirijoarei Dalma Lidia Kovács piese de pe coloana sonoră a unor blockbustere precum Top Gun sau James Bond, având pe fundal proiecții cu cele mai importante momente din istoria aeronauticii românești. Spectacolul “Cucerind Paradisul” începe de la ora 18.00.

Accesul publicului este gratuit pe toată durata evenimentelor.


Ultimele stiri
Creșterile de preț la carburanți. Motorina standard se apropie de 10 lei litrul la unele stații de alimentare…

Prima Doamnă a României va participa la o reuniune de nivel înalt la Casa Albă. Cooperarea internațională pentru…

Începe simularea examenului de Bacalaureat. Elevii din peste 95% dintre licee dau astăzi proba la Limba și literatura…

Tulcea: Un nou atac cu drone aproape de granița cu România a dus, aseară, la ridicarea a două…

Ultimatum dat de președintele Donald Trump Iranului: să redeschidă strâmtoarea Ormuz în 48 de ore, în caz contrar…

Copii de 2 și 3 ani, ținuți legați de calorifer | Mama și iubitul acesteia au fost arestați…

Declarația privind asigurarea libertății de navigație în strâmtoarea Ormuz, semnată și de România | Ce pot face țările…

Proiect: Subvenții de la stat pentru angajarea tinerilor

Proiectul care interzice aducerea de deșeuri în România cu etichetă de haine second-hand, lansat în dezbatere publică

Un autocar plin cu pasageri din Republica Moldova s-a răsturnat în județul Galați. O persoană a murit și…