Confidenţialitate


SPANIA: Registru pentru persoanele care refuză vaccinarea împotriva Covid


SPANIA: Registru pentru persoanele care refuză vaccinarea împotriva Covid

Ministrul spaniol al Sănătăţii a anunțat că persoanele care vor refuza vaccinarea împotriva Covid-19 vor fi înregistrate într-un registru, iar informaţiile vor fi împărtăşite cu celelalte state din Uniunea Europeană.

Salvador Illa a precizat într-un interviu acordat postului La Sexta, luni, că lista nu va fi accesibilă public sau angajatorilor.

Ministrul consideră că cea mai bună strategie este „să ne vaccinăm toţi – cu cât mai mulţi, cu atât mai bine”.

În statul iberic, una dintre cele mai afectate ţări europene de pandemie, vaccinarea nu este şi nu va fi obligatorie, a mai spus ministrul, iar vaccinul Pfizer/ BioNTech este administrat gratuit.

„Cei care decid să nu fie vaccinaţi, ceea ce credem că este o greşeală, au acest drept. Vom încerca să eliminăm îndoielile. Vaccinarea înseamnă salvarea de vieţi, este modul în care vom ieşi din pandemia asta”, a mai precizat Salvador Illa.

Spania a înregistrat până în prezent mai mult de 1,8 milioane de contaminări cu SARS-CoV-2 şi peste 50.000 de decese asociate.


Ultimele stiri
Germania: Alegătorii din Berlin și din landul Pomerania Occidentală votează duminică parlamentele regionale | AUDIO

Preşedintele Nicuşor Dan participă la Săptămâna la Nivel Înalt a Adunării Generale a ONU

Unul dintre adolescenții implicați în crima de la Cenei va fi internat într-un centru de detenție timp de…

Suceava: Populaţia din zona Rădăşeni-Fălticeni, avertizată în legătură cu prezenţa unui urs

Un șarpe de peste 1,5 metri a intrat într-un restaurant din Mamaia Sat

Zilele Bucureştiului: Concerte, proiecţii de video mapping şi tururi ghidate, sâmbătă şi duminică

Crimă Cenei/ 15 ani detenţie pentru unul dintre adolescenţii acuzați de crimă şi daune de peste 1 milion…

Bursele în anul școlar 2026 – 2027: cele sociale vor fi acordate pe toată durata anului școlar. Câți…

Gică Hagi a anunțat lotul României pentru primele patru partide ale naționalei din Liga Națiunilor. Pe cine se…

O nouă specie de pisică sălbatică, descoperită în Bolivia după mai bine de 100 de ani. Ce știu…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează