Confidenţialitate


Spania înăspreşte legislaţia împotriva agresiunii sexuale


Spania înăspreşte legislaţia împotriva agresiunii sexuale

Noua lege introduce obligaţia unui consimţământ explicit – o măsură rară în Europa pentru întărirea luptei împotriva violului. Modificările legislative vin la 5 ani după un caz care a provocat indignare publică în Spania. Este vorba de aşa-numitul dosar haita de lupi, în care 5 bărbaţi au violat o fată de 18 ani în timpul unui festival de la Pamplona.

Noua lege, bazată pe un model „da înseamnă da”, califică orice act sexual fără consimțământ drept viol. Alte 11 țări europene, printre care Suedia, Portugalia și Marea Britanie, utilizează definiții similare.

„Tăcerea sau pasivitatea nu înseamnă consimțământ”, a spus purtătorul de cuvânt al guvernului.

Conform legislației actuale, un agresor trebuie să fi folosit violența fizică sau intimidarea pentru ca o agresiune să fie clasificată drept viol.

Hărțuirea, considerată contravenție în prezent, va deveni infracțiune, la fel și mutilarea genitală feminină.

Violul în grup va fi considerat un factor agravant şi va fi pedepsit cu închisoare de până la 15 ani.

În paralel, vor fi create linii de asistență pentru agresiuni sexuale și case pentru victimele minore.

Proiectul necesită, însă, aprobarea parlamentară, care este așteptată până la sfârșitul anului.


Ultimele stiri
CFR Călători a anulat, miercuri, 20 de trenuri, din cauza ninsorii

Buzău: Un microbuz cu 14 persoane a derapat într-un şanţ, iar o ambulanță a rămas blocată. Mai multe…

Mai multe curse aeriene anulate sau redirecționate pe alte aeroporturi. Cei care urmează să călătorească, sfătuiți să vină…

Școli închise miercuri în județele Galați și Vrancea și parțial în județul Brăila. Cursurile vor avea loc online

Mii de persoane rămase fără electricitate în localități din țară, drumuri și autostrăzi închise în urma ninsorilor abundente.…

Populația României a scăzut cu peste patru milioane în ultimii 35 de ani, arată o analiză a INS…

Peste 3.000 de persoane și-au pierdut certificatul de dizabilitate, după ce, în urma unui control al Ministerului Muncii,…

La Lipova, în Arad, au fost montați „copii–semne de circulație”, care îi obligă pe șoferi să ridice piciorul…

Modificarea legii privind protecția animalelor, în dezbatere la Senat. Propunerea legislativă prin care ar urma să fie eliminată…

Jurnalistul Marco Badea: Din discursul lui Marco Rubio de la Munchen reiese că administrația Trump nu vrea ca…