Confidenţialitate


Spania, a patra ţară din UE care legalizează eutanasia


Spania, a patra ţară din UE care legalizează eutanasia

Eutanasia va fi permisă în cazul persoanelor cu boli grave, incurabile sau invalidante care vor să îşi pună capăt suferinţelor.

Deputaţii spanioli au dat joi votul final pentru acest proiect.

În timpul dezbaterii şi supunerii la vot, în faţa clădirii parlamentului s-au adunat grupuri de demonstranţi pro şi contra proiectului.

Până acum, asistenţa la sinucidere şi eutanasia erau pasibile de 2 până la 10 ani de închisoare în Spania.

Textul adoptat prevede că o persoană ce suferă de o maladie gravă, invalidantă sau incurabilă poate fi ajutată să moară dacă formulează o cerere în acest sens, pentru a evita o suferinţă intolerabilă.

Cererea trebuie să fie formulată în scris şi repetată după 15 zile. Ea va trebui acceptată succesiv de doi medici şi ulterior examinată de o comisie. Medicii pot refuza să ia parte la eutanasie, invocând „obiecţia de conştiinţă”. Comisii de control regionale care vor examina şi autoriza cererile.

În Uniunea Europeană, Belgia, Luxemburg şi Olanda au legalizat eutanasia. În Portugalia, deputaţii au aprobat în ianaurie o lege în acest sens, dar Curtea Constituţională a respins textul, care va fi retrimis în parlament.


Ultimele stiri
Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)