Confidenţialitate


Soţia actorului Johnny Depp a depus actele prin care solicită divorţul de starul american


Soţia actorului Johnny Depp a depus actele prin care solicită divorţul de starul american

Amber Heard, soţia actorului Johnny Depp, a depus actele prin care solicită divorţul de starul american, după o căsnicie care a durat 15 luni, au anunţat, miercuri, mai multe publicaţii din Statele Unite, citate de Reuters.

Amber Heard, în vârstă de 30 de ani, a depus actele de divorţ la un tribunal din Los Angeles, luni, invocând motivul ”diferenţelor ireconciliabile”, potrivit unei copii a acestui document, ce a fost publicată de site-ul TMZ.com.

Reuters afirmă că, până la ora publicării acestor informaţii, agenţii de presă ai celor doi artişti americani nu au confirmat deocamdată informaţia despre divorţul cuplului.

Johnny Depp şi Amber Heard s-au căsătorit pe 3 februarie 2015. Cei doi actori s-au cunoscut în 2011 în timpul filmărilor de la lungmetrajul ”The Rum Diary”.

Relaţia lor a început după ce Johnny Depp s-a despărţit de partenera lui de viaţă, actriţa şi cântăreaţa franceză Vanessa Paradis. Depp şi Paradis au împreună doi copii – Lily-Rose, născută în 1999, şi Jack, născut în 2002.

Johnny Depp şi Amber Heard au ţinut prima pagină a ziarelor din lumea întreagă anul trecut, din cauza problemelor de natură juridică pe care le-au generat, după ce au introdus în mod ilegal în Australia doi dintre câinii de companie ai cuplului – terrierii Pistol şi Boo -, în timp ce starul hollywoodian participa la filmările de la cel mai recent lungmetraj din seria ”Piraţii din Caraibe”, încălcând astfel legislaţia foarte strictă a acestei ţări în domeniul carantinei.

Soţia lui Johnny Depp, actriţa Amber Heard, a fost condamnată în aprilie pentru falsificarea documentelor de călătorie pentru a introduce în Australia cei doi câini, la bordul unui avion privat. Ea a primit o condamnare cu suspendare şi o amendă de 1.000 de dolari australieni (720 dolari americani).

Într-un mesaj video, Johnny Depp şi Amber Heard şi-au cerut scuze pentru acea infracţiune, denumită ”terrier-gate” (”războiul terrierilor”) de presa internaţională.

Foto: Andrea Raffin / Shutterstock.com

 


Ultimele stiri
Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…

Tulcea: Alertă RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează