Confidenţialitate


Sorin Oprescu, supus unor noi analize la Spitalul Universitar


Sorin Oprescu, supus unor noi analize la Spitalul Universitar

Aflat internat la Spitalul Universitar din Capitală, Sorin Oprescu va fi supus astăzi unor noi investigații medicale.

În tot acest timp, primarul suspendat se va afla sub escorta poliției.

Sorin Oprescu a fost adus sâmbătă la Spitalul Universitar de Urgență București, fiind transportat din arest cu o mașină a poliției.

Medicii specialiști urmează să-i facă mai multe investigații lui Sorin Oprescu: EKG, investigatii imagistice și analize pentru a vedea dacă există semne de leziuni musculare ale inimii.

Apoi vor decide dacă este necesară  și o coronarografie, a declarat șeful clinicii Cardiologie de la Spitalul Universitar, Mircea Cinteză.

Sorin Oprescu suferă de diabet, dar are și probleme cardiace, iar medicii specialiști se vor întâlni într-o comisie pentru a analiza situația pacientului – și anume dacă problemele pot fi rezolvate cu tratament sau printr-o operație pe cord.

Ieri, doctorii le-au interzis avocaților să-l viziteze pe primarul suspendat la spital. Pe toată durata investigatiilor medicale primarul suspendat al Capitalei va fi sub escorta.

 

 


Ultimele stiri
ANAF introduce precompletarea automată a Declarației Unice de venit în Spațiul Privat Virtual. Contribuabilii trebuie doar să verifice…

Un miros puternic de dejecții provoacă nemulțumirea locuitorilor din Arad și din localitățile vecine. Primar: Am purtat o…

Se intensifică verificările în piețe, marketuri și magazine înainte de Paște. Care sunt recomandările ANSVSA pentru consumatori |…

3 din 4 români au încercat să slăbească. De ce trebuie să vorbim diferit despre gestionarea greutății (P)

170 de angajați de la Primăria Capitalei vor fi concediați până pe 12 aprilie. Ciprian Ciucu: „Avem trei…

Guvernul a adoptat ordonanța de urgență privind carburanții: se declară situație de criză pe piaţa petrolului timp de…

Guvernul deblochează plata salariilor restante ale angajaților de la Combinatul Siderurgic Liberty Galaţi, anunță președintele Consiliului Județean

PSD exclude o colaborare politică cu AUR, susține Sorin Grindeanu. Partidul de extremă dreapta respinge la rândul său…

Bulgaria ridică o parte din sancțiunile asupra Rusiei pentru a face rost de componentele necesare centralei nucleare Kozlodui…

A fost publicată lista oficială a celor 23 de jucători care fac parte din lotul României pentru meciul…