Confidenţialitate


Sorana Cîrstea şi Andreea Mitu, în ultimul tur al calificărilor de la Roland Garros


Sorana Cîrstea şi Andreea Mitu, în ultimul tur al calificărilor de la Roland Garros

Cap de serie numărul 3 în această fază a Grand Slam-ului de la Paris, Cîrstea a trecut fără probleme de slovaca Jana Cepelova, scor 6-2, 6-4.

Mitu s-a impus de asemenea în două seturi, 7-5, 6-3 în fața chinezoaicei Jia-Jing Lu.

La masculin, Marius Copil și Adrian Ungur au ajuns și ei în ultimul tur al calificărilor, după victoriile obținute miercuri cu Kimmer Coppejans, respectiv Marton Fucsovics. Tenisul românesc are deja patru reprezentante pe tabloul principal de la Roland Garros – pe Simona Halep, Irina Begu, Monica Niculescu și Alexandra Dulgheru.

 

 


Ultimele stiri
Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu

Nu există nicio alianță între AUR și PSD, a subliniat Petrișor Peiu. Ce spune liderul senatorilor AUR despre…

ANAF introduce precompletarea automată a Declarației Unice de venit în Spațiul Privat Virtual. Contribuabilii trebuie doar să verifice…

Un miros puternic de dejecții provoacă nemulțumirea locuitorilor din Arad și din localitățile vecine. Primar: Am purtat o…

Se intensifică verificările în piețe, marketuri și magazine înainte de Paște. Care sunt recomandările ANSVSA pentru consumatori |…

3 din 4 români au încercat să slăbească. De ce trebuie să vorbim diferit despre gestionarea greutății (P)