Confidenţialitate


Sorana Cîrstea este în sferturi la Linz


Sorana Cîrstea este în sferturi la Linz

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea, locul al 37-lea WTA şi favorită numărul 5, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului austriac de la Linz, cu premii de 250.000 de dolari.

Ea a învins-o în optimi pe rusoaica Natalia Vihlianteva, a 69-a în ierarhia mondială, scor: 7-6, 6-4. Primul set a durat o oră şi 20 de minute, iar în timpul lui Sorana a avut câteva schimburi nervoase de replici cu arbitrul de scaun, în urma unor decizii controversate. În partea secundă, târgovişteanca a preluat controlul jocului şi s-a impus în 51 de minute.

În faza următoare, Cîrstea va lupta cu principala favorită – slovaca Magdalena Rybarikova, locul al 28-lea WTA.

Amintim, în sferturile de finală de la Linz se află şi Mihaela Buzărnescu, locul al 105-lea în clasamentul profesionist, care o va întâlni pe elveţianca Belinda Bencic, numărul 228 mondial. Buzărnescu a venit din calificări, iar Bencic a intrat în turneu cu un wild-card.

Calificarea în sferturile competiţiei din Austria este premiată cu un cec de 4.800 de euro şi 60 puncte WTA.


Ultimele stiri
Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere

Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…

Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO

Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, în acest weekend. Cod galben în mai multe regiuni până…

Poliția din Marea Britanie redeschide un dosar în cazul lui Andrew Tate. Este vizat de acuzații de viol,…

DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești, între un microbuz școlar și un autocamion. Patru minori, transportați la spitale din…