Confidenţialitate


Sora premierului Victor Ponta, Alexandra Herţanu, audiata la DNA (AUDIO)


Sora premierului Victor Ponta a ajuns la sediul DNA din Ploiești în jurul orei 9 dimineața, unde a rămas aproximativ două ore. Potrivit unor surse judiciare aceasta a trebuit să dea explicații despre activitatea unei societăți de contabilitate unde și ea este acționar și de unde procurorii anticorupție au ridicat mai multe documente care vizează proiectul de extindere a canalizării orașului Comarnic. Aceleași surse au declarat că și mama premierului Ponta, Cornelia Naum, a fost citată la DNA, tot în caliate de martor, însă din cauza unor probleme de sănătate aceasta nu s-a prezenat la sediul Parchetului.

‘

În același dosar au fost puși sub control judiciar Sebastian Ghiță, deputatul PSD, Vlad Cosma si tatăl acestuia, președintele Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, directorul de producție al Hidroprahova, Virgiliu Iuliu Roman, precum și omul de afaceri Liviu Munteanu. Potrivit anchetatorilor Virgiliu Roman, Sebastian Ghiță, Vlad și Mircea Cosma au sprijinit grupul infracțional, din care făcea parte și Iulian Herțanu, ca să acceseze și să primească fonduri europene în cadrul contractului de extindere a rețelei de canalizare a orașului Comarnic, proiect în valoare de aproximativ 10 milioane de euro.

‘

Procurorii susțin că o parte din aceste fonduri a fost cheltuită în interes personal.

‘

‘

‘

‘

‘

‘

‘


Ultimele stiri
Accident feroviar în Galați: Patru persoane au murit după ce un tren a lovit un microbuz. Printre victime,…

Constanța: au început lucrările la stadionul „Gheorghe Hagi”. Arena va fi finalizată în 2028 | AUDIO

Piața Victoriei. Acceptă liberalii un premier tehnocrat? Răspunde deputatul liberal Alexandru Muraru

Timpul mare petrecut de copii în fața ecranelor le-ar putea afecta dezvoltarea la fel de mult ca nașterea…

A patra încercare de vânzare a Şantierului Damen Mangalia a eșuat. Următoarea licitație va porni de la 75%…

Raportul Departamentului de Stat al SUA: România rămâne atractivă pentru investitori, dar taxele și birocrația afectează mediul de…

Tânăr din Maramureș, condamnat pentru viol, căutat de polițiști. Și-a tăiat brățara și a fugit înainte să fie…

Europa are nevoie de NATO, dar trebuie să-și asume o responsabilitate mai mare pentru propria apărare, afirmă comisarul…

Ambasadorul Ucrainei în UK critică atitudinea Occidentului față de războiul din Ucraina: „Arsenalul democrației este aproape epuizat”

Bucureștiul devine capitala mondială a spectacolelor în sauna: Sauna Fest 2026 aduce peste 800 de experiențe la Therme…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează