Confidenţialitate


Sonia Iovan, câștigătoarea primei medalii europene pentru gimnastica românească, vine la Cluj-Napoca


Sonia Iovan, câștigătoarea primei medalii europene pentru gimnastica românească, vine la Cluj-Napoca

Olimpiada de la Melbourne, din 1956, a adus prima medalie olimpică pe echipe pentru România. Echipa formată din Elena Dobrovolschi-Fodor, Geta Hurmuzachi, Sonia Iovan, Elena Leuştean, Elena Săcălici şi Emilia Vătăşoiu a deschis atunci drumul unor succese notabile pentru gimnastică românească. Un an mai târziu, istoria se scria în țară.

În urmă cu 60 ani, la București, la prima ediție a Campionatelor Europene de Gimnastică Artistică Feminină, Elena Leuștean și Sonia Iovan deveneau primele medaliate europene ale gimnasticii românești. Elena Leuștean a cucerit argintul la individual compus, paralele și sol, în timp ce Sonia Iovan a secondat-o cu argintul la bârnă, dar și bronzul la individual compus și sărituri.

“Sinceră să fiu, nu mă așteptam să fac o performanță foarte mare, pentru că, în 1956, abia am intrat în echipa națională. A fost ceva extraordinar că am ajuns în primele 3 la Campionatele Europene – pentru mine a fost ceva de vis. (…) Atunci nu am realizat valoarea rezultatului pe care l-am obținut la acea primă ediție a Campionatelor Europene. Valoarea acelor rezultate am înțeles-o abia după 40 de ani.

La momentul când le-am obținut am considerat-o o joacă, firesc. După aceea am realizat cât de mare a fost performanța. Eu am făcut gimnastică pentru că mi-a plăcut. Am fost foarte încântată când am fost selectată în echipa națională, dar nu m-am gândit niciodată că am să fac un rezultat pe plan internațional nemaipomenit”, povestește azi Sonia Iovan pentru clujeurogym2017.ro.

Sportiva se află în această perioadă la Cluj-Napoca, în calitate de invitat de onoare la Campionatele Europene de Gimnastică Artistică, al căror start se dă miercuri.


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan, prezent la Centenarul PNȚ. El susține că este importantă reafirmarea democrației | AUDIO

Pelerinaj la Iași: Peste 20 de mii de credincioși așteaptă să se închine la racla Sfintei Parascheva |…

Negocieri în impas privind viitorul buget al Uniunii Europene: Irlanda propune reduceri. Negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul…

Statele Unite vor importa motorină din Rusia. Decizia a fost criticată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski | AUDIO

Achiziții de lux din bugetul ANM: sute de mii de lei pe parfumuri, haine și cosmetice. Ministra Mediului…

Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează