Confidenţialitate


„Șoferi de suflet” pentru refugiații ucraineni. Îi duc cu mașina unde au nevoie: „Un voluntar a dus o familie de la Sighet până la Viena”


„Șoferi de suflet” pentru refugiații ucraineni. Îi duc cu mașina unde au nevoie: „Un voluntar a dus o familie de la Sighet până la Viena”

Zilele acestea, voluntarii din proiectul „Șoferi de suflet”, al Asociației Magic, străbat țara zi și noapte ca să ajute refugiați ucraineni să ajungă unde au nevoie. Inițial, scopul lor era să transporte familiile cu copiii bolnavi de cancer, care nu au mașină, la spitalele unde aceștia urmează tratamentul și apoi înapoi acasă.

Însă de la izbucnirea războiului în Ucraina, voluntarii acționează pe ambele planuri.

Ajută în continuare copii care au nevoie de tratament oncologic, dar și refugiați ucraineni.

În această perioadă, cei 280 de voluntari din proiectul „Șoferi de suflet” sunt mereu pregătiți să reacționeze la apelul autorităților, chiar dacă telefonul sună uneori în toiul nopții.

Bogdan Liviu Ciuhat este coordonatorul grupului.

„Au fost familii care au plecat din vamă de la Isaccea până la Nădlac. A fost un voluntar care i-a preluat de acolo și a făcut jumătate din drum, iar un alt voluntar i-a preluat mai departe până la graniță.

Un alt voluntar a dus o familie de la Sighet până la Viena”, spune coordonatorul grupului.

Când a izbucnit războiul din Ucraina, acesta s-a înscris pe grupul de Facebook „Uniți pentru Ucraina”, unde toate informațiile umanitare sunt traduse inclusiv în limba ucraineană.

În acest fel a început să fie apelat direct de ucraineni care cer ajutor chiar dinainte să treacă granița.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Viorica Ștefan

Ultimele stiri
Procesul lui Călin Georgescu și al lui Horațiu Potra, amânat pentru 12 octombrie. Laura Vicol, avocata unuia dintre…

Parlamentul Ungariei l-a lăsat fără imunitate parlamentară pe premier. Pentru ce este anchetat Péter Magyar | AUDIO

Iași: Un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat și a luat imediat foc. Pilotul, transportat la spital…

Costuri mari pentru fermieri în plin sezon de însămânțare. Motorina, mai scumpă cu peste 3 lei pe litru…

Călin Georgescu, la Curtea de Apel București. Se reia judecata în dosarul privind acțiuni împotriva ordinii constituționale |…

Telefoanele inteligente s-au scumpit cu 15% în 2026

Spectacolul Drumul Mătăsii, cu Corul Madrigal și actrița Rodica Mandache, în premieră la București | GALERIE FOTO

Liderul PSD neagă implicarea SUA în demiterea lui Ilie Bolojan: „Nu l-au dat jos nici americanii, nici monstrul…

România în Direct. Gazul american: trădare sau apropiere de MAGA?

Ucraina: Situație critică pentru oamenii rămași în orașul Oleșkî, aflat sub ocupație rusă. Nu au acces la hrană,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează