Confidenţialitate


Slujbele de Florii și de Înviere se vor ține fără credincioși în biserici


Slujbele de Florii și de Înviere se vor ține fără credincioși în biserici

Slujbele religioase din această perioadă, inclusiv cele de Florii şi de Înviere, se vor ţine în biserici, dar fără credincioşi.

“Iar în noaptea de Înviere vom aprinde lumânarea de la candela din casă” , subliniază  purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe, Vasile Bănescu.

În condiţiile în care starea de urgență vă fi prelungită, credincioșii vor fi nevoiți să rămână în case în noaptea de Înviere, așa că în acest an, de sărbătorile pascale, oamenii experimentează “participarea” virtuală la slujbe.

Multe pot fi urmărite de credincioşi prin intermediul televiziunilor sau online – cu ajutorul canalelor mediatice ale eparhiilor şi parohiilor.

“La miezul nopţii, cei mai mulţi dintre noi vom aprinde lumânarea de la candela din casă”, a spus pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe.

Totodata, Vasile Bănescu se asteapta ca în case sau pe balcoane sa răsune cântarea “Hristos a înviat”.

La Cluj, Arhiepiscopia a anunțat că Paștile vor fi distribuite acasă credincioșilor.

Pentru a reduce cât mai mult contactul direct cu aceștia, voluntarii le vor lăsa la ușa casei prescuri mici sau pâinișoare, ambalate direct de brutării într-o pungă de plastic, sigilată.

Lângă acestea va fi așezat un pahar etanș sau o sticluță cu vin.

De asemenea, slujbele religioase din Săptămâna Patimilor vor fi tinute doar în interiorul bisericilor, cu ușile închise.

Nici la Denia Prohodului Domnului si nici in noaptea de Înviere nu se va înconjura biserica, transmite Arhiepiscopia Clujului.


Ultimele stiri
Zara a retras de la vânzare un costum de Halloween care ar semăna cu uniformele purtate de prizonierii…

Șase drone și rachete au fost semnalate în spațiul aerian al Moldovei. Toate au explodat. Unele au provocat…

Un bărbat – cunoscut ca Stegarul Dac și sustinător al lui Călin Georgescu – reținut pentru ultraj. El…

Analistul Valeriu Turcan, despre fotografia lui Nicușor Dan cu Donald Trump: „Problemele de comunicare derivă din erorile de…

Polonia a învins România cu 6-0 în etapa a treia din grupele Ligii Națiunilor / Gheorghe Hagi: „E…

România scapă momentan de retrogradare. S&P a reconfirmat ratingul suveran al țării la nivelul „BBB-” cu perspectivă negativă…

Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează