Confidenţialitate


Situația Finanțelor, critică | Radu Burnete, patronatele „Concordia”: „Dacă nu aducem fiecare euro în țară, ne paște recesiunea”


Situația Finanțelor, critică | Radu Burnete, patronatele „Concordia”: „Dacă nu aducem fiecare euro în țară, ne paște recesiunea”

Cu un guvern interimar,  condus de liberalul Cătălin Predoiu, România depinde de împrumuturi pentru a putea plăti salarii și pensii la timp și situația poate deveni și mai gravă dacă nu se iau măsuri cât mai curând, spun oamenii de afaceri.

Salariile și pensiile sunt plătite cu prioritate, a decis, recent, ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, restul cheltuielilor pe care le are statul putând fi amânate.

Pentru investiții și alte măsuri de reformă, România este dependentă de fondurile europene, au atras atenția, în acest context, oamenii de afaceri, reuniți în cadrul unei dezbateri la Senat.

„În următorii doi-trei ani, fondurile europene sunt absolut necesare pentru economia României”, declară Radu Burnete, director executiv al Confederației Pantronale „Concordia”, care adaugă: „Dacă nu aducem fiecare euro în țară, ne paște recesiunea”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„În următorii doi-trei ani, fondurile europene sunt absolut cheie pentru economia României. Vă rog să mă credeți că dacă nu aducem fiecare euro în țară, ne paște recesiunea. Vedeți cât de tare încetinește economia, știm cu toții situația deficitului. Efectiv, nu ne permitem ca proiecte finanțate din fonduri europene să treacă pe bugetul național sau să nu absorbim bani. Cred că acesta este cel mai important mesaj pe care vreau să vi-l las, mai ales că suntem în Parlamentul României. Aici va exista o oarecare stabilitate, chiar dacă noi ne așteptăm ca în perioada următoare să vedem scenarii de instabilitate guvernamentală. Dumneavoastră cred că aveți și posibilitatea și obligația să vă asigurați că faceți tot ce puteți ca aceste fonduri să continue să intre în România”, a declarat Radu Burnete, director executiv al Confederației Pantronale „Concordia” în cadrul dezbaterii „Provocările viitorului Cadru Financiar Multianual asupra mediului de afaceri românesc”, dedicată următorului program de alocări de fonduri de la Comisia Europeană.

Birocrația din ministere rămâne o frână pentru obținerea de bani europeni la 18 ani de la aderarea la Uniunea Europeană a fost o problemă invocată de oamenii de afaceri. Între aceștia, Laura Florea, membră în comitetul director al „Romanian Bussiness Leaders”, ce reunește 600 de oameni de afaceri:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Senatoarea Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii  crede că evaluarea proiectelor depuse pentru obținerea de bani europeni ar trebui externalizată astfel încât să nu mai depindă de funcționarii din ministere.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Dacă noi nu reușim să absorbim foarte mult, ce pretenții putem să ridicăm în 2027?” a declarat directorul executiv al Confederației patronale „Concordia”. Radu Burnete a adăugat: „Bruxellesul va spune: Nu putem să vă dăm mai mult. Comisia Europeană vine cu niște mecanisme de flexibilizare, dar trebuie să ne facem în primul rând temele la noi acasă. (…) Eu vreau să vă las cu esența mesajului nostru. Problema pe care noi o avem în România astăzi, pe partea asta de birocrație, este că noi nu verificăm rezultatul. Noi vrem să verificăm fiecare oră lucrată, ceea ce este un nonsens. Noi trebuie să dăm niște bani, să ne asigurăm că ei nu sunt furați, ci sunt cheltuiți corect, dar să verificăm că antreprenorul sau administratorul public a realizat ceea ce a spus că va face. Că a făcut-o într-o sută de ore sau în patru sute de ore sau oricum a făcut-o, asta e mai puțin relevant pentru România. Trebuie să verificăm rezultatul și asta este o schimbare de mentalitate foarte dificilă. Pentru că ea trebuie să aibă loc și la autoritatea de audit și la autoritatea de management și la organismele intermediare”.

Dezbaterea „Provocările viitorului Cadru Financiar Multianual asupra mediului de afaceri românesc” a fost organizată de Comisia pentru afaceri europene din Senat, în colaborare cu Confederația Patronală „Concordia” și Romanian Business Leaders.


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…