Confidenţialitate


Simona Halep o întâlnește pe Maria Șarapova în primul tur al US OPEN


Simona Halep o întâlnește pe Maria Șarapova în primul tur al US OPEN

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, o va întâlni pe rusoaica Maria Şarapova, locul 147 WTA, fostă numărul 1 modial, beneficiară a unui wild card, în manşa I a US Open, ultimul Grand Slam al anului.

Jucătoarea rusă a revenit în competiţii în aprilie, după 15 luni de suspendare pentru că a folosit o substanţă interzisă, meldonium.

Halep nu a învins-o niciodată pe Şarapova, în şase partide jucate până acum.

Ultima oară, ele s-au întâlnit la Turneul Campioanelor din 2015, când rusoaica a câştigat cu 6-4, 6-4. Halep a pierdut şi două finale în faţa Mariei Şarapova, la Roland Garros şi la Madrid, ambele în 2014.

Pe partea de tablou a Simonei sunt jucătoare în formă, ca spaniola Garbine Muguruza, locul 3 WTA, daneza Caroline Wozniacki, locul 5 WTA, Johana Konta, locul 7 WTA, şi Venus Wlliams, locul 9 WTA.

La ediţia trecută a US Open, Simona Halep a ajuns până în sferturi, când a fost eliminată de Serena Williams, cu 6-2, 4-6, 6-3. Cea mai bună performanţă a jucătoarei române la US Open este calificarea în semfiale, în 2015.

Celelalte românce prezente pe tabloul principal de simplu vor juca împotriva următoarelor adversare:

Sorana Cîrstea, locul 53 WTA – jucătoarea din calificări

Monica Niculesu, locul 58 WTA – Kristina Mladenovic, locul 14 WTA (2-0 pentru Niculescu în întâlnirile directe)

Irina Camelia Begu, locul 58 WTA – jucătoare din calificări

Ana Bogdan, locul 127- Taylor Townsend, locul 119, beneficiară a unui wild card.

Pe tabloul masculin de simplu, singurul reprezentant al României, Marius Copil, locul 88 ATP, îl va întâlni pe francezul Jo-Wilfried Tsonga, locul 12 ATP şi cap de serie numărul 8.

Turneul de la Flushing Meadows va începe luni, 28 august.


Ultimele stiri
Premierul Luca Niculescu, despre oprirea Unității 1 de la Cernavodă: „A fost un incident tehnic, venit după trei…

România în Direct. Ce l-ați întreba pe Nicușor Dan?

Noi negocieri de pace între Rusia și Ucraina, la Abu Dhabi. SUA spun că au identificat diferențele care…

Bulgaria: 11 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează