Confidenţialitate


Simona Halep – nominalizată de WTA pentru Jucătoarea anului


Simona Halep – nominalizată de WTA pentru Jucătoarea anului

Românca Simona Halep, numărul unu mondial, a fost nominalizată pentru titlul de Jucătoarea anului, care va fi atribuit de Asociaţia feminină de tenis (WTA) la finalul sezonului 2018, a anunţat WTA pe site-ul său oficial.

Halep, câştigătoarea turneului de Mare Şlem de la Roland Garros în acest an, se află pentru a 49-a săptămână în fotoliul de lider al clasamentului mondial.

În 2018, Halep a mai câştigat turneul de al Shenzhen şi pe cel de la Montreal, jucând finale la Roma şi Cincinnati.

Ea are drept contracandidate alte trei câştigătoare de Grand Slam pe parcursul lui 2018, daneza Caroline Wozniacki (Australian Open), germanca Angelique Kerber (Wimbledon) şi japoneza Naomi Osaka (US Open), alături de cehoaica Petra Kvitova, jucătoarea cu cele mai multe titluri cucerite anul acesta (5).

Mihaela Buzărnescu, jucătoare care a avut un sezon de excepţie, reuşind să intre în Top 20 WTA, înainte ca o accidentare să o ţină departe de circuit în această toamnă, a fost nominalizată la titlul de Nou-venita anului, alături de americancele Amanda Anisimova, Daniele Collins şi Sofia Kenin, şi belarusa Arina Sabalenka

La dublu, WTA a nominalizat patru cupluri pentru premiul rezervat Perechii anului: CoCo Vandeweghe (SUA)/Ashleigh Barty (Australia), Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova (Cehia), Kristina Mladenovic (Franţa)/Timea Babos (Ungaria) şi Elise Mertens (Belgia)/Demi Schuurs (Olanda).

Câştigătoarele vor fi anunţate în cadrul Galei premiilor WTA, care va avea loc cu ocazia Turneului Campioanelor de la Singapore.


Ultimele stiri
Propunerea legislativă privind prevenirea si combaterea femicidului, supusă azi la vot final în Camera Deputaților  | AUDIO

DEȘTEPTAREA: România testează scanarea automată a numerelor. Bulgaria reduce accidentele la jumătate

Criza carburanților. Confederațiile sindicale nu participă la reuniunea Consiliului Național Tripartit, programată înaintea de ședința CES. Motivele inovate…

Iranul respinge planul în 15 puncte înaintat de Statele Unite, privind încheierea războiului. Purtător de cuvânt al armatei…

Jurnaliștii postului public de televiziune și radio din Australia intră în grevă pentru 24 de ore. Cer salarii…

Statele Unite propun Iranului un plan în 15 puncte pentru a încheia războiul. Primele cinci solicitări vizează sectorul…

Ilie Bolojan afirmă că, în ciuda măsurilor, Guvernul nu va putea anula creșterea de preț la carburanți: „Aceste…

Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…