Confidenţialitate


Simona Halep, la a 30-a aniversare | VIDEO


Simona Halep, la a 30-a aniversare | VIDEO

Jucătoarea de tenis Simona Halep s-a născut la 27 septembrie 1991, la Constanţa.

“N-am avut păpuşi, n-am avut altceva. Jucam fotbal, jucam tenis, făceam fileu din aţă, am găurit asfaltul şi am băgat doi stalpi şi jucam tenis, si în casă la fel, am făcut un mini teren de tenis şi jucam cu fratele meu”, a mărturisit campioana într-un interviu.

Remarcată la vârsta de 4 ani şi jumătate de profesorul de sport Ion Stan, Simona Halep a început să se antreneze cu o rachetă de tenis aproape cât ea de mare.

Ascensiunea profesională a Simonei Halep a început în anul 2008, când a jucat finala de la Notting Hill, dar a fost învinsă de Arantxa Rus.

La 9 iunie 2018, românca a câştigat finala de la Roland Garros, primul trofeu de Grand Slam din carieră, impunându-se în faţa americancei Sloane Stephens (10 WTA), scor 3-6, 6-4, 6-1. În urma acestui succes, Simona Halep a devenit prima jucătoare română care câştigă un “major”, după Viriginia Ruzici, care s-a impus, în 1978, tot la French Open.

În iulie 2019, Simona Halep a devenit campioana la Wimbledon.

Din cauza unei accidentări suferite la gambă în timpul turneului de la Roma, Simona Halep a avut un 2021 cu o slabă prezenţă în circuitul WTA, coborând până pe locul 14 în ierarhia mondială a tenisului mondial feminin.

În schimb, sportiva și a încheiat, pentru a doua oară, colaborarea cu antrenorul australian Darren Cahill.

Simona Halep a fost lider în clasamentul WTA timp de 64 de săptămâni.


Ultimele stiri
OMS anunță un studiu clinic pentru un vaccin împotriva Ebola, după epidemia din Congo | AUDIO

Proteste violente la Tirana: studenții au aruncat cu pietre în clădirea Ministerului Educației: „Albania are nevoie o răsturnare…

Polonia: Mai multe bombe artizanale găsite în apartamentul bărbatului suspectat că pregătea asasinarea premierului Donald Tusk și a…

Papa Leon al XIV-lea a fost diagnosticat cu o formă de cancer pulmonar. Medicii i-au extirpat o parte…

Ministerul Sănătății analizează sesizările medicilor rezidenți legate de neregulile de la examenul de medic specialist. Candidații au cerut…

Tulcea: Trei drone detectate în apropierea localităţii ucrainene Vâlkove. A fost emis mesaj RO-ALERT în nordul județului

Răspunsul ambasadoarei SUA în Grecia după ce Trump i-a cerut demisia. Decizia luată de Kimberly Guilfoyle

De ce nu vor social-democrații să guverneze într-o formulă minoritară? Răzvan Petri: PSD nu vrea să fie asociat…

Nicușor Dan ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate dacă partidele nu votează Guvernul Niculescu. Sebastian Zachmann: Președintele îi…

Ilie Bolojan a discutat telefonic cu premierul Bulgariei, Rumen Radev, despre atacurile asupra navelor comerciale din Marea Neagră



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează