Confidenţialitate


Simona Halep, în sferturi la Roland Garros


Simona Halep, în sferturi la Roland Garros

Simona Halep s-a calificat “la pas” în sferturile turneului de la Roland Garros. Ea a învins-o fără drept de apel pe Carla Suarez Navarro, scor 6-1, 6-1, și a obținut astfel prima sa victorie pe zgură în fața jucătoarei spaniole.

Partida a durat puțin peste o oră. Simona Halep   conduce acum 7-5 la întâlnirile directe cu Navarro.

Pentru accederea în semifinalele celui de-al doilea Grand Slam al anului, Simona o va înfrunta din nou pe Elina Svitolina, contra căreia a pierdut finala de la Roma, afectată de o accidentare la gleznă.

În optimile de la Paris, jucătoarea ucraineană a fost solicitată la maximum de revelația ediției, Petra Martic. Croata de 26 de ani, numărul 290 mondial, luat primul set la 3 și a condus cu 5-2 în decisiv, însă Svitolina a reușit o revenire spectaculoasă și s-a impus în cele din urmă cu 7-5.

Meciul în care Simona Halep va avea ocazia să își ia revanșa în fața ucrainencei este programat miercuri.

 


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul pe 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)

ÎCCJ se pregătește să dea Guvernul în judecată după amânarea plății drepturilor salariale restante către magistrați. Banii au…

Cafissimo: cafeaua perfectă, cu o simplă apăsare de buton (P)

Avertizare de la vârful Băncii Centrale Europene despre actuala criză a petrolului. Christine Lagarde: Efectele probabil vor depăși…

ÎCCJ analizează dacă redeschide dosarul rapperului Wiz Khalifa, condamnat la nouă luni de închisoare pentru că a fumat…

Când vor fi puse în vânzare biletele pentru meciul Slovacia – România | AUDIO