Confidenţialitate


Simona Halep debutează în turneul de la Cincinnati


Simona Halep debutează în turneul de la Cincinnati

Simona Halep și Magda Linette s-au mai întâlnit o singură dată, până acum:  în 2019, la Rolland Garros. Meciul a durat mai bine de două ore și a  fost câștigat, după trei seturi, de Halep.

Simona Halep se află în prezent pe locul 14 în clasamentul WTA, iar poloneza în vârstă de 29 de ani, pe poziția 44.

Este al doilea meci pe care Simona Halep îl dispută, după ce timp de aproape 3 luni a stat departe de teren din cauza unei rupturi musculare. Românca a fost eliminată, săptămâna trecută, din turneul de la Montreal și speră să obțină o victorie în primul tur la Cincinnati.

Simona Halep nu a câștigat niciodată acest turneu, dar a ajuns de 3 ori în finală. În turul secund ar putea juca cu americanca Jessica Pegula sau cu sportiva din Italia Camila Giorgi, proaspăt câștigătoare a turneului de la Montreal.

 


Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează