Confidenţialitate


Simona Halep a mai urcat trei poziții în clasamentul sezonului din circuitul WTA


Simona Halep a mai urcat trei poziții în clasamentul sezonului din circuitul WTA

Simona Halep se menține pe locul 4 mondial.

Învinsă în finala Masters-ului de la Roma, ea a ratat ocazia de a reveni  pe poziția a treia dar continuă în schimb să urce în clasamentul  sezonului – se află acum pe locul 5 în ierarhia care va stabili cele opt jucătoare participante la Turneul Campioanelor de la Singapore.

În finala din capitala Italiei, Halep a cedat în decisiv contra Elinei Svitolina, după ce a acuzat o accidentare la gleznă. Simona a explicat după meci că nu mai putea să alerge dar simte că nu este ceva foarte grav și speră să se refacă săptămâna aceasta pentru a putea participa la Roland Garros.


Ultimele stiri
Cehia vrea să schimbe modul de finanțare a presei publice. Jurnaliștii anunță grevă

Locuitorii unui bloc sunt evacuați, după ce a apărut o crăpătură între două scări | GALERIE FOTO

CFR Călători: Trecerea la ora de iarnă din această noapte nu modifică Mersul Trenurilor în vigoare

Italia: Autoritățile se pregătesc pentru noi proteste. Numărul forțelor de orfine va fi suplimentat

Incendiu la „Cuibul Vulturului”, clădire folosită inclusiv de Hitler în anii ’40. Un suspect a fost arestat |…

Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează