Confidenţialitate


Simion Hancescu: Cursurile online organizate concomitent cu cele fizice, o problemă | AUDIO


Simion Hancescu: Cursurile online organizate concomitent cu cele fizice, o problemă | AUDIO

Marți aflăm dacă școlile se vor redeschide începând din 8 februarie. Decizia va fi luată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență și va aprobată apoi prin ordin comun al Ministerelor Sănătății și Educației.

În funcție de rata de incidență a cazurilor de COVID-19, sunt luate în calcul mai multe scenarii care presupun, în funcție de localitate, prezența tuturor elevilor la ore, cursuri online sau sistemul hibrid.

Elevii care au anumite boli, persoane vulnerabile în familie sau prezintă simptome de COVID-19 vor învăța în continuare de acasă, spune ministrul Educației, Câmpeanu.  Iar regula se aplică și pentru cadrele didactice.

Organizarea cursurilor online concomitent cu cele care presupun prezența elevilor în clase ar putea fi o problemă, deoarece nu sunt suficiente cadre didactice, consideră Simion Hancescu, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ:

„Aici va fi marea problemă, să vedem cum se poate face orarul la nivel de unitate, cine poate să predea, pentru că aici clar e vorba de a presta o muncă suplimentară, cineva trebuie plătit.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În ceea ce privește orele de educație remedială pentru copiii care nu au făcut până acum școală online, nu s-a stabilit deocamdată nimic. Modul în care se vor desfășura aceste ore va fi stabilit abia după redeschiderea școlilor, spune Simion Hancescu.

Ministerul Sănătății a anunțat recent că în cazul în care într-o clasă un elev va fi despistat pozitiv cu coronavirus, toți colegii lui și profesorii cu care a intrat în contact vor fi testați. Ministrul Educației a precizat că susține acest proiect.


Ultimele stiri
PSD cere tăierea accizelor la combustibil și reduceri de taxe. Sorin Grindeanu: Trebuie discutat pentru a pune în…

„Legea femicidului”, adoptată de Parlament. România va defini, în premieră, juridic, femicidul ca formă de violență bazată pe…

Cum se fugea din țară pe vremea comunismului. CNSAS a prezentat cazul a patru persoane care au reușit…

Premierul Ilie Bolojan, după consultările cu patronatele pe tema OUG privind criza carburanţilor: „Statul român își asumă partea…

Bisericile fortificate din Transilvania au atras anul trecut peste un milion de turiști | AUDIO

De Buna Vestire, peștele proaspăt este mai scump cu aproape 8% față de anul trecut | AUDIO

Campania de primăvară în agricultură începe cu întârziere. Ministerul Agriculturii are datorii de peste patru miliarde de lei pentru…

Ordonanța de urgență privind criza carburanților va fi adoptată în ședința ordinară de joi a Guvernului | AUDIO

Danemarca: Mette Frederiksen și-a depus demisia după rezultatul slab al social-democraților la alegerile parlamentare

Camera Deputaților a adoptat propunerea legislativă privind prevenirea si combaterea femicidului şi a violenţelor care îl preced. Alina…