Confidenţialitate


Silviu Prigoană a murit marți în urma unui infarct


Silviu Prigoană a murit marți în urma unui infarct

Silviu Prigoană a murit marți în urma unui infarct, la vârsta de 60 de ani. Silviu Prigoană se afla într-un restaurant din Brașov când a suferit un infarct. Medicii l-au resuscitat, însă acesta nu a reușit să rămână în viață.

Poliția Stațiunii Bran a fost sesizată marți după-amiază după ce lui Silviu Prigoană i s-a făcut rău și a solicitat ajutor medicilor. Deși medicii au ajuns la restaurantul în care se afla și l-au resuscitat, Silviu Prigoană nu a rămas în viață.

IPJ Brașov: „Se desfăsoară actvitățile specifice de cercetare, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul unității de parchet competente”

„În această dupa-amiază, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Bran au fost sesizați cu privire la faptul că, în timp ce o persoană, de 60 de ani, lua masa împreună cu alte persoane, la un restaurant din Stațiunea Bran, a resimțit o stare de rău, fapt pentru care a fost solicitat sprijin de specialitate.

Echipajul medical sosit la fața locului a întreprins procedurile de resuscitare, însă, în pofida tuturor manevrelor, a fost declarat decesul bărbatului.

În cauză, la acest moment, se desfăsoară actvitățile specifice de cercetare, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul unității de parchet competente”, transmite IPJ Brașov.

Sursa foto: Facebook / Vasile-Silviu Prigoană

Citește și: Gorj: Un adolescent de 16 ani a murit la UPU Târgu Jiu în timp ce aștepta o ambulanță de la 120 de kilometri distanță. Minorul prezenta simptome de peritonită și urma să fie transferat la Craiova | AUDIO


Ultimele stiri
Băncile pentru Alimente din România au salvat peste 45.000 de tone de hrană de la risipă în ultimii…

Sociologul Cristian Andrei, despre consultările premierului desemnat cu partidele: „trebuie să-i convingă pe oamenii aceștia că nu va…

Hunedoara: Un bărbat a fost atacat de trei urși, în timp ce încerca să-și salveze vaca | AUDIO

București: Tânărul acuzat că a agresat anul trecut un livrator din Bangladesh, reținut acum de DIICOT pentru amenințare…

Premierul desemnat va avea joi consultări cu PSD, PNL și UDMR privind formarea viitorului Guvern

Premierul desemnat începe negocierile cu partidele. Cristian Pîrvulescu: Va trebui să găsească subiectul comun cu fiecare. Lista miniștrilor,…

De ce lipsesc anumite medicamente de pe piața internă. Deficiențe semnalate de auditul Ministerului Sănătății în activitatea Agenţiei…

Micul aparat care știe cel mai bine să perieze (P)

Aproape 150 de hectare din Delta Dunării ar putea fi transformate din teren piscicol în teren agricol. În…

Motocicletele și mopedele vor putea circula pe benzile pentru autobuze și printre mașinile oprite la semafor | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează