Confidenţialitate



Sibiu: peste cinci mii de oameni au ieșit în stradă faţă de proiectele privind graţierea şi modificarea codurilor penale


Numărul persoanelor are protestează la Sibiu faţă de proiectetele privind graţierea şi modificarea codurilor penale a depăşit 5.000. Protestatarii scandează lozinci precum ”Vrem Guvern normal, nu unul penal” şi îşi arată susţinerea faţă de preşedintele Klaus Iohannis, DNA şi Codruţa Kovesi.

Imediat după ora 18.00, protestatarii au început să mărşuluiască, initial prin Piaţa Mare, apoi pe bulevardele oraşului şi au ajuns pe bulevardul Mihai Viteazu, la peste doi kilometri de locul de pornire.

Oamenii scandează ”Hoţii”, ”Vrem Guvern normal, nu unul penal”, PSD, ciuma roşie”, ”Afară cu PSD din ţară” şi îşi arată susţinerea faţă de preşedintele Klaus Iohannis, DNA şi Codruţa Koveşi.

Sibienii participanţi la protest afirmă ca au ieşit în stradă pentru viitorul copiilor lor. De altfel, zeci de copii sunt prezenţi la protest şi scandează împreună cu părinţii.

Oamenii au început să se adune în Piaţa Mare din Sibiu în jurul orei 17.00, protestul fiind autorizat până la ora 19.00.

În Capitală la această oră sunt deja peste 20.000 oameni în stradă.

Manifestaţiile au loc cu o zi înainte ca Ministerul Justiţiei să organizeze o dezbatere publică pe tema proiectelor privind graţierea şi modificarea legilor penale.

Proiectul OUG promovat de Ministerul Justiţiei prevede graţierea integrală a pedepselor de până la cinci ani precum şi jumătate din pedeapsa femeilor gravide, a celor care au în întreţinere copii sub cinci ani, a celor cu vârste de peste 60 de ani, precum şi a celor cu boli incurabile în faze terminale.

Prevederile nu se aplică recidiviştilor, nici celor care s-au sustras executării pedepsei şi nici celor care comit infracţiuni după data de 18 ianuarie 2017. Proiectul prevede că OUG intră în vigoare în 18 februarie 2017.

Proiectul de OUG care modifică prevederi din Codul Penal şi din Codul de Procedură Penală ia în calcul pagubele materiale mai mari de 200.000 de lei în cazul abuzului în serviciu, reducând de la şapte la trei ani de detenţie nivelul maxim al pedepsei şi eliminând sancţiunea cu interdicţia privind ocuparea unei funcţii publice.

În ceea ce priveşte conflictul de interese, printre cei menţionaţi ca beneficiari ai folosului patrimonial de pe urma faptei comise de funcţionarul public nu se vor mai regăsi şi cei cu care acesta a avut raporturi de muncă în ultimii cinci ani. Denunţurile vor fi valabile doar dacă sunt făcute în termen de şase luni de la data comiterii faptei reclamate.


Ultimele stiri
Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează