Confidenţialitate


Sibiu: La Spitalul Județean, pacienții urmează programe de recuperare cu ajutorul roboților. Terapeut: „Putem exersa mai multe lucruri și să evaluăm progresul” | GALERIE FOTO


Sibiu: La Spitalul Județean, pacienții urmează programe de recuperare cu ajutorul roboților. Terapeut: „Putem exersa mai multe lucruri și să evaluăm progresul” | GALERIE FOTO

Sursa foto: Facebook/ Consiliul Județean Sibiu

Recuperare medicală cu ajutorul tehnologiilor de ultimă generație la Spitalul Județean din Sibiu. Bolnavii care ajung aici urmează programe de reabilitare cu ajutorul roboților. Astfel, refacerea este mai rapidă și cresc șansele de revenire completă. Aparatura, desprinsă parcă din filmele de ficțiune, a costat 17,5 milioane de lei și este la cel mai înalt standard din domeniu. 

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Tehnologiile robotice folosite în recuperarea bolnavilor le permit medicilor și terapeuților să ofere tratamente personalizate. Astfel, refacerea este mai rapidă. În plus, spun specialiștii, cresc șansele de revenire completă. Terapeuții utilizează echipamente moderne care ajută pacienții să-și recapete mobilitatea: exoschelet pentru mers, bandă de mers pe pernă de aer și braț robotic pentru recuperare.

Vlad Nistor, terapeut: „Putem exersa mai multe lucruri cu pacienții”

„Putem exersa mai multe lucruri cu pacienții, putem să înregistrăm parametrii, să evaluăm progresul acestora. Este o ușurare a lucrului, să spun, în binele pacientului, care experimentează mai multe situații”, consideră terapeutul Vlad Nistor.

Este ceva modern care face să avem un viitor mai frumos”, a spus un pacient

Echipamentele pot fi folosite pentru afecțiuni neurologice și neurochirurgicale: paralizii, accidente vasculare, leziuni medulare, afecțiuni posttraumatice sau după intervenții chirurgicale ortopedice. Pacienții pot astfel să revină la o viață activă.

„Am avut, cu o lună în urmă, un AVC și am fost imobilizat total pe partea dreaptă a corpului. Piciorul s-a refăcut în proporție de 90% și sunt foarte fericit. Este ceva modern care face să avem un viitor mai frumos”, a spus un pacient.

„Mă simt mult mai bine, îmi ușurează mersul. Este mult mai bine decât cu barele alăturate”, a precizat o pacientă.

Profesor Florina Popa, medic șef secție: „Deja vedem rezultate mult mai bune la pacienții noștri”

„Am fost instruiți noi, ca și personal, să folosim aceste dispozitive robotice. Suntem la început, dar este incomparabil și deja vedem rezultate mult mai bune la pacienții noștri față de cele obținute prin metodele tradiționale”, a spus profesoara Florina Popa.

Tehnologiile robotice sunt folosite împreună cu metodele tradiționale de recuperare. Valoarea investiției este de peste 17 milioane de lei, fonduri alocate de Ministerul Sănătății și din bugetele locale.


Ultimele stiri
Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”

Nicușor Dan anunță blocaj în rezolvarea crizei politice, după discuțiile cu liderii fostei coaliții: „De marţi până azi,…

SUA suspendă temporar sancțiunile impuse Venezuelei pentru a permite operațiunile de salvare după cele două cutremure devastatoare