Confidenţialitate


Suspiciuni de infectare cu coronavirus printre cadrele medicale din Adjud


Suspiciuni de infectare cu coronavirus printre cadrele medicale din Adjud

Angajații Spitalului Municipal Adjud amenință cu demisiile în bloc dacă nu va fi testat tot personalul medical, după ce unul dintre colegi, care lucrează și la Spitalul Militar Focșani, a fost infectat cu noul coronavirus.

Medicul respectiv a luat contact cu cel puțin 30 de persoane înainte să fie confirmat.

Cadrele spitalului vin în continuare la muncă și se tem nu atât pentru ei, cât pentru faptul că ar putea răspandi boala.

Un medic care lucrează la Spitalul Militar Focșani, dar și la spitalul municipal Adjud a participat la o ședință, la începutul săptămanii, la care au luat parte peste 30 de persoane.

Ședința a avut loc la spitalul din Adjud, desemnat de Ministerul Sănătății să devină unitate suport pentru coronavirus.

Vestea că medicul respectiv a fost confirmat cu COVID-19 a picat ca un trăsnet la Adjud, pentru că toți contacții medicului au intrat la rândul lor în contact cu alte persoane.

Autoritățile cer testarea întregului personal medical și dezinfecția totală, dar și izolarea cadrelor medicale posibil infectate, care au fost nevoită să vină în continuare la serviciu.

Inclusiv viceprimarul orașului a participat la întâlnirea respectivă. El s-a autoizolat la domiciliu din momentul în care a aflat că unul dintre participnații la întâlnire a fost confirmat cu coronavirus.

Pe de altă parte, și Prefectura cere Departamentului pentru Situații de Urgență testarea tuturor angajaților de la spitalul din Adjud.

De asemenea, s-a dispus dezinfecția în toate instituțiile publice, iar directorii trebuie să întocmească în perioada următoare liste cu angajații care au intrat în contact cu cei diagnosticați și să le recomande izolarea la domiciliu până vor fi testați.

Totodată, a fost înaintată o adresă către Departamentul pentru Situații de Urgență prin care se solicită ca și Spitalul Militar Focșani să devină unitate suport dedicată tratării cazurilor de COVID–19.


Ultimele stiri
Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”

Nicușor Dan anunță blocaj în rezolvarea crizei politice, după discuțiile cu liderii fostei coaliții: „De marţi până azi,…

SUA suspendă temporar sancțiunile impuse Venezuelei pentru a permite operațiunile de salvare după cele două cutremure devastatoare