Confidenţialitate


Sfaturile medicului Bogdan Timar pentru a preveni diabetul la adulți, dar și la copii | VIDEO


Sfaturile medicului Bogdan Timar pentru a preveni diabetul la adulți, dar și la copii | VIDEO

Profesor doctor Bogdan Timar – decanul Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara și medic la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” – specializat în domeniul diabetului, bolilor metabolice și medicinei interne, dar și inițiatorul și coordonatorul programului „Diabetes Science School” a fost invitatul lui Cătălin Striblea în emisiunea „România în Direct” la Europa FM unde a prezentat câteva recomandări pentru a preveni diabetul, atât în cazul adulților, cât și la copii.

“Din păcate, în momentul de față, diabetul zaharat este o cauză principală la nivelul întregului mapamond de cecitate, de orbire, pe lângă celelalte complicații pe care diabetul zaharat le aduce. În cele mai multe situații, cât glicemia este cuprinsă la niște valori care sunt sub 180, deci caracteristice diabetului, dar totuși nu foarte mari, simptomele nu apar. Pacientul nu simte aproape nimic.

Ce este îngrijorător este că setea crescută și urinare frecventă apar insidios, când glicemia trece de aceste valori. Dacă ne dorim să ajungem la un rezultat de succes, trebuie să verificăm, fără niciun fel de semne, măcar o glicemie de dimineață”, recomandă profesor doctor Bogdan Timar.

Cum procedăm în cazul copiilor sau adolescenților, pentru a preveni diabetul:

“Putem apela la un set de reguli generale, nu neapărat un calcul per se al caloriilor. Să încercăm să eliminăm mâncărurile concentrate în kilocalorii, cum sunt dulciurile sau cum sunt mâncărurile care conțin foarte multe lipide.

Putem încerca să îl facem să iasă înapoi pe terenul de fotbal de la consola de jocuri, care va duce la un consum mai crescut al organismului de kilocalorii, ducând astfel la un echilibru al balanței.

Dacă chiar vreau să-i calculez aceste kilocalorii, există o multitudine de aplicații pe telefonele mobile în care pot să introduc ceea ce am mâncat și pot să văd câte kilocalorii am consumat la finalul zilei”, a precizat medicul Bogdan Timar.

Urmărește aici întreaga emisiune „România în Direct”:

Citește și: Care este diferența dintre diabetul zaharat de tip I și diabetul zaharat de tip II? Ce tip de diabet poate fi prevenit? Profesor doctor Bogdan Timar, decanul Facultății de Medicină din cadrul UMFT, explică | VIDEO

Citește și: Pașii pe care trebuie să-i urmăm pentru a afla dacă avem sau nu diabet. Andrei Reurean Pintilei: Din păcate, majoritatea pacienților ajung la specialist târziu, când sunt complicații. Diabetul nu doare | VIDEO

Foto: shutterstock


Ultimele stiri
Lista miniștrilor propuși de PNL și UDMR pentru Guvernul Mureșan. Cine ar putea face parte din Cabinet |…

Siegfried Mureșan: „Îmi doresc sprijinul PSD”. Ce a discutat premierul desemnat cu Nicușor Dan la Cotroceni | VIDEO

Doi cetățeni ruși, trimiși în judecată pentru acte false de cetățenie română | AUDIO

Ministerul Sănătății vrea să stabilească reguli de autorizare a astrologiei medicale, Feng Shui-ului și terapiei holografice | AUDIO

Bacău: Copilul de patru ani dispărut în Dofteana a fost găsit fără viață în albia râului Trotuș |…

Salariul mediu net în România a fost de 5.266 de lei în 2025. Bucureștiul, la peste 7.000 de…

Siegfried Mureșan, despre întrevederea cu Nicușor Dan: „Obiectivul întâlnirii a fost îndeplinit”. „Trecerea acestui guvern în Parlament depinde…

Vaccinul antigripal a ajuns în farmacii. Când este recomandată vaccinarea și cine beneficiază de gratuitate | AUDIO

Premierul desemnat vine la România în Direct. Ce i-a cerut lui Nicușor Dan?

Grecia: Explozie puternică într-un cartier turistic din Atena. Doi oameni au fost răniți, în urma prăbușirii unei clădiri



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează