Confidenţialitate


Sezonul gripal ar putea fi unul sever, avertizează Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor


Sezonul gripal ar putea fi unul sever, avertizează Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor

Avertismentul vine de la Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor: sezonul gripal care vine ar putea fi unul sever, iar acesta adăugat pandemiei COVID-19 riscă să determine „consecinţe serioase” prin presiunea suplimentară asupra sistemului sanitar. În România, încă nu a început Campania de vaccinare antigripală.

Specialiștii Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor spun că tulpina de gripă predominantă de anul acesta anul acesta, A(H3N2), afectează mai mult vârstnicii şi este asociată unei eficacităţi mai reduse a vaccinului antigripal.

Există deja indicii, spun specialiștii, că sezonul gripal care vine ar putea fi sever. Pentru sezonul gripal 2021-2022, în România, Ministerul Sănătății a comandat 2 milioane de doze de vaccin antigripal. Acestea nu au ajuns, încă, la medicii de familie.

Anul trecut, epidemia de gripă a fost aproape inexistentă datorită măsurilor de protecție anticovid, dar și a unei vaccinări antigripale record în România: aproape 3 milioane de persoane. Medicul Gindrovel Dumitra.

Vaccinarea, atât antigripală cât şi anti-COVID-19, oferă protecţie în faţa formelor severe de boală, subliniază medicii.


Ultimele stiri
Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)