Confidenţialitate


Sentinta in dosarul furtului de tablouri din Olanda


Adrian Procop a fost condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi la patru ani şi opt luni închisoare pentru furt calificat, ambele în stare de recidivă. Dacă decizia rămâne definitivă, el va sta închis şase ani şi opt luni, pentru că a mai fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, într-un alt dosar.

Alexandru Bitu a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare cu executare, pentru că a încercat să vândă operele de artă.

Tot doi ani de închisoare cu executare a primit şi Olga Dogaru, mama lui Radu Dogaru. Se pare că ea ar fi transportat şi ascuns tablourile furate.

În cazul lui Petre Condrat, acesta a fost amendat penal cu 45 de mii de lei pentru tăinuire.

Ceilalţi doi inculpaţi din dosar – Eugen Darie şi Radu Dogaru – au fost deja condamnaţi definitiv, în luna februarie, la cinci ani şi patru luni de închisoare, respectiv la şase ani de închisoare cu executare.

În noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012, românii au păstruns în Muzeul din Rotterdam, de unde au plecat cu șapte tablouri. Prejudiciul este estimat la 18 milioane de euro.

Hoții au cărat tablourile cu niște sacoșe de rafie, după care le-au ascuns în fețe de perne pentru a le transporta cu mașina în România.


Ultimele stiri
Judecătorul Laurențiu Beșu, care a făcut dezvăluiri în documentarul Recorder, a promovat interviul de la CSM şi va…

Summitul de la Helsinki: Finlanda și Polonia vor coordona proiectul de consolidare a apărării colective a flancului estic…

Constanța: Șase autoturisme implicate într-un accident pe podul Sfânta Maria din Cernavodă. Nu sunt victime

Ședință a coaliției după ce PSD a votat moțiunea simplă împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu. Salariul minim și…

Arad: Bărbat arestat la domiciliu după ce și-a urmărit fosta concubină. Femeia obținuse un ordin de protecție împotriva…

Cristi Danileţ îi cere Liei Savonea să plece din magistratură: „Mergeți liniștită la pensie, să ne faceți un…

Italia: Două noi stații de metrou inaugurate la Roma, una chiar sub Colosseum. Călătorii pot vedea vase ceramice,…

Jurnalistul Dan Cărbunaru, despre rolul președintelui în rezolvarea neregulilor din justiție: „Trebuie să fie un factor nu doar…

Diana Buzoianu: „Ministerul Mediului a dat drumul la demersurile pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru plantarea a 380…

CSM sesizează Inspecția Judiciară în cazul șefului DNA, Marius Voineag, după dezvăluirile din documentarul Recorder. Procurorii din țară…