Confidenţialitate

Senatul Copiilor, în grădina Camerei Superioare a Parlamentului

Copiii vor putea participa, sâmbătă, între orele 10.00 şi 20.00, la activităţi sportive, artistice şi educative în grădina Senatului, un eveniment organizat de Camera Superioară a Parlamentului în colaborare cu UNICEF.

“Ziua Internaţională a Copilului reprezintă principalul moment din an pentru promovarea drepturilor copilului, fiind şi o ocazie de a iniţia acţiuni de conştientizare a faptului că dezvoltarea armonioasă a copilului prin diferite activităţi trebuie să fie o preocupare permanentă a oricărui părinte”, se arată într-un memorandum intern al Senatului.

În organizarea acestui eveniment, Senatului i se mai alătură Fundaţia Casa Regală a României, ambasade (Republica Cehă, Confederaţia Elveţiană, Republica Elenă, Republica Franceză, Republica Federală Germania, Republica Slovacă), Ministerul Afacerilor Interne, Primăria Capitalei, Opera Comică, Teatrul Masca, Teatrul Ţăndărică, PROEDUS, Circul Metropolitan Bucureşti, Crucea Roşie, RO Vaccinare, Muzeul Naţional de Artă Contemporană.

În zona dedicată reprezentanţelor diplomatice la Bucureşti, “Ambasadele copiilor”, vor fi oferite informaţii şi atracţii dedicate copiilor, pentru a descoperi prin joc savoarea copilăriei din cultura altor state.

Fundaţia Regală Margareta propune celor prezenţi marţi, în curtea Senatului, expoziţia de fotografie “Copilărie regală” cu membri ai Familiei Regale a României.

La Centrul de informare a activităţii UNICEF, reprezentaţii UNICEF vor sta de vorbă cu copiii despre drepturile lor. UNICEF le mai propune celor mici o cabină foto şi proiecţii video.

Pe “Scena Copiilor” vor evolua, prezentaţi de Valentino Tiron, artişti ai Teatrului “Ţăndărică” cu spectacolul “Păcală”, ai Operei Comice pentru Copii cu “School of Rock”, Fanfara Jandarmeriei, bursierii Fundaţiei Margareta cu un recital de violoncel şi canto, elevi de la Palatul Copiilor cu un concert de muzică şi dans, Cantus Mundi cu Corurile “Cor cu Cor”, “Vocea Copilăriei”, “Happy Kids Junior şi Happy Kids Senior”, “Steysha School” cu dansuri irlandeze.

Opera Comică pentru Copii va asigura un trenuleţ pentru plimbări pe aleile din faţa Senatului, o zonă cu tiroliană, un stand pentru face painting, un debate corner şi o zonă pentru jocuri cu apă.

Printre atracţiile oferite copiilor se vor mai număra un “Motor Show” şi plimbări cu ponei şi cu o “caleaşcă fermecată” trasă de cai, asigurate de Circul Metropolitan din Bucureşti.

Poliţia Rutieră şi Jandarmeria vor derula cursuri de circulaţie rutieră pentru copii, vor prezenta maşini de poliţie, motociclete, autovehicule de intervenţie, o autospecială pentru stingerea incendiilor, instrumente de detectare a actelor false şi o expoziţie cu costumele jandarmilor şi poliţiştilor.

“Lumea lui Ţăndărică” este zona organizată de teatrul de animaţie omonim, care propune copiilor ateliere, iar Programul Naţional Cantus Mundi, desfăşurat sub egida Ministerului Culturii, oferă în zona “Ding Dong”, cu clopoţei muzicali, interpretări după partituri pentru toate vârstele

Muzeul Naţional de Artă Contemporană va putea fi vizitat în intervalul orar 10,00-18,00, iar între orele 10,00 – 14,00 cei mici vor putea participa la tururi ghidate cu tema “Istoria artei contemporane româneşti pe înţelesul copiilor”.

Nu vor lipsi nici statuile vivante ale Teatrului Masca, un concurs de desene pentru copii, spectacole de ştiinţă şi experimente şi terenurile de sport unde activitatea sportivă (baschet, fotbal, tenis de câmp, ping-pong, trambuline, şotron, elastic, traseu de maşinuţe) va fi coordonată de reprezentaţi ai Centrului de Proiecte Educaţionale şi Sportive Bucureşti – PROEDUS.

La un stand va fi prezentată viitoarea campanie de vaccinare pentru copii şi vor avea loc cursuri de prim ajutor pentru copii, susţinute de Crucea Roşie.

Accesul va fi deschis publicului larg cu respectarea normelor şi prevederilor legale în vigoare pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de SARS-CoV-2. Astfel, aparţinătorii copiilor pot participa la eveniment doar dacă:

  • sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, ori prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore
  • se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară conformării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (teste RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezenţa de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior desfăşurării activităţii).