Confidenţialitate


Senatorii americani aprobă noi sancțiuni împotriva Rusiei


Senatorii americani aprobă noi sancțiuni împotriva Rusiei

Cu 98 de voturi pentru şi două împotrivă, Senatul Statelor Unite a aprobat impunerea de noi sancţiuni Rusiei, Iranului şi Coreei de Nord, în ciuda obiecţiilor Casei Albe, relatează BBC News.

Cum Camera Reprezentanţilor a aprobat proiectul de lege la începutul săptămânii, tot cu o majoritate covârşitoare, textul va fi trimis preşedintelui Trump pentru a fi promulgat.

Un consilier de la Casa Albă a declarat că preşedintele şi-ar putea exercita dreptul de veto asupra legislaţiei, pentru a impune condiţii. Pe de altă parte, un veto prezidenţial poate fi depăşit cu votul a două treimi dintre membrii Camerei Reprezentanţilor şi Senatului.

Sancţiunile au fost trasate parţial pentru a pedepsi şi mai mult Rusia pentru anexarea Crimeei, în 2014. Însă dezbaterea pentru noile măsuri a avut loc pe fundalul unei anchete în curs privind presupusa interferenţă rusă în alegerile prezidenţiale din 2016.

Trump a respins în mod repetat existenţa oricărei implicări ruse în alegeri în ajutorul său. Însă corespondenţii politici atrag atenţia că orice tentativă de a bloca prin veto sancţiunile ar putea alimenta suspiciunile că susţine în prea mare măsură Kremlinul.

În plus, Casa Albă ar fi deosebit de îngrijorată în legătură cu o prevede a noii legi, care i-ar limita capacitatea preşedintelui de a ridica sancţiuni. În baza textului, el va fi nevoit să se consulte cu Congresul mai întâi.




Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează