Confidenţialitate


Senat: Parlamentarii plecaţi deja în vacanţa de Paşte – rechemaţi la lucru / Trebuie schimbat statutul senatorilor


Senat: Parlamentarii plecaţi deja în vacanţa de Paşte – rechemaţi la lucru / Trebuie schimbat statutul senatorilor

Senatorii trebuie să prevadă clar, în statutul lor, cum se votează solicitările DNA privind ridicarea imunității și arestarea unui parlamentar. Constituția prevede că deciziile în astfel de cazuri trebuie luate cu majoritatea parlamentarilor prezenți în timp ce Statutul senatorilor prevede că votul trebuie dat de majoritatea senatorilor.

Modificarea “statutului senatorilor” se face cu greu!

Ședința este programată astăzi, dar PNL cere ca ședința să fie amânată de la ora 14.00 – la ora 17.00.

Motivul: unii parlamentari se află în țară – și le-ar fi imposibil să ajungă la timp la muncă. Aflați la Iași, unii colegi spun că zborul lor spre București este amânat din cauza condițiilor nefavorabile.

Explică purtătoarea de cuvânt a PNL, Cristina Pocora – AUDIO 1.

Parlamentarii liberali au explicat că unii colegi au sărbătorit Paștele Catolic, motiv pentru care au stat alături de familii, și că alții au plecat în județele din care provin pentru “activități în teritoriu”, cum prevedea programul stabilit de conducerea Senatului pentru săptămâna aceasta.

Ce trebuie să schimbe, de fapt, astăzi parlamentarii? – AUDIO 2.

Senatorii trebuie să prevadă clar, în statutul lor, cum se votează solicitările DNA privind ridicarea imunității și arestarea unui parlamentar.

Statutul prevedea că aceste solicitări trebuie aprobate de majoritatea senatorilor, în timp ce Constituția și Regulamentul Senatului prevăd că votul trebuie dat de majoritatea celor prezenți la ședință.

Senatul și Camera Deputaților se vor reuni în ședință comună pentru a face modificările necesare în Legea Statutului Senatorilor și Deputaților, care trebuie pusă în acord cu Constituția României.

De fapt, asupra acestei probleme ar urma să se pronunțe, miercuri,și Curtea Constituțională.

Motiv pentru care liderii PNL îi acuză pe social-democrați că nu fac decât un exercițiu de imagine, în Săptămâna Mare – și că oricum, parlamentarii ar fi fost obligați să schimbe regulamentul prin decizia magistraților constituționali.


Ultimele stiri
Accident feroviar în Galați: Patru persoane au murit după ce un tren a lovit un microbuz. Printre victime,…

Constanța: au început lucrările la stadionul „Gheorghe Hagi”. Arena va fi finalizată în 2028 | AUDIO

Piața Victoriei. Acceptă liberalii un premier tehnocrat? Răspunde deputatul liberal Alexandru Muraru

Timpul mare petrecut de copii în fața ecranelor le-ar putea afecta dezvoltarea la fel de mult ca nașterea…

A patra încercare de vânzare a Şantierului Damen Mangalia a eșuat. Următoarea licitație va porni de la 75%…

Raportul Departamentului de Stat al SUA: România rămâne atractivă pentru investitori, dar taxele și birocrația afectează mediul de…

Tânăr din Maramureș, condamnat pentru viol, căutat de polițiști. Și-a tăiat brățara și a fugit înainte să fie…

Europa are nevoie de NATO, dar trebuie să-și asume o responsabilitate mai mare pentru propria apărare, afirmă comisarul…

Ambasadorul Ucrainei în UK critică atitudinea Occidentului față de războiul din Ucraina: „Arsenalul democrației este aproape epuizat”

Bucureștiul devine capitala mondială a spectacolelor în sauna: Sauna Fest 2026 aduce peste 800 de experiențe la Therme…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează