Confidenţialitate


Selecție de scurtmetraje românești, la SFR 14


Selecție de scurtmetraje românești, la SFR 14

Cea de-a 14 ediție a festivalului Serile Filmului Românesc aduce pe marele ecran o selecție de 13 scurtmetraje românești, produse în ultimul an sau lansate recent. Cinefilii sunt invitați să descopere poveștile cinematografice surprinse de tinerii regizori în două seri speciale organizate în două locații SFR: Amfiteatrul Palas și Restaurantul Foom by Nemțeana. Scurtmetrajele vor rula cu subtitrare în limba engleză.

Seria de proiecții se deschide cu filmul În numele binelui (regia Anca Toma), unde în centru este o tânără care poartă povara unei sarcini nedorite, în timp ce filmul Control (regia Michael Cuptor) îl prezinta pe Alin, care începe o serie de investigații.

În numele tatălui este regizat de Vladimir Dembinski, după o proză scurtă de Andrei Panțu. Rolurile principale sunt interpretate de actorii Vlad Ivanov, Diana Cavallioti și Alin Florea.

În Sasha (regia Serghei Chiviriga) vom vedea un adolescent nevoit să descopere într-un mod ciudat adevărul despre identitatea sa sexuală, confruntându-și cealaltă jumătate.

Crochiu de natura moartă prezintă un tânăr pictor care caută păreri despre ultima sa lucrare.

Hypatia (regia Andrei Răuțu) prezintă divorțul unui cuplu și este filmul care va rula în premieră. Acolo unde bărcile nu ajung (regia Vlad Buzaianu) declanșează schimbări radicale în viața a doi frați tineri. Unul dintre ei descoperă lumea fantastică a copilăriei, în timp ce celălalt se luptă să se agațe de ea.

Toate neamurile (regia Alexandra Diaconu) are acțiunea centrată în timpul pandemiei, când o familie aflată în doliu își găsește alinarea prin intermediul umorului negru și al întâlnirilor online cu rudele din străinătate.

În Educație sentimentală (regia Alma Buhagiar), cu ocazia unei cine în familie, mai multe dileme nerezolvate ies la iveală.

Berliner Kindl (regia Lucia Chicoș) o prezinta pe Raluca, livratoare pe bicicletă. Într-o zi, haosul traficului din oraș devine mai suportabil după ce îi cade cu tronc un nou client.

În Exercițiu de concediu (regia Lara Ionescu), Ana și mama ei se reîntâlnesc într-o vacanță la malul mării, după ani de zile în care nu și-au vorbit. Marea și peisajele sălbatice refac legăturile de familie suspendate în timp.

Appalachia (regia Roxana Stroe) are ca protagonisti doi adolescenți îndrăgostiți, în timp ce totul în jurul lor se destramă.

Seria de proiecții se încheie cu Suruaika (regia Vlad Ilicevici, Radu C. Pop), o animație multi premiată și prezentată la multe festivaluri din lume.

Biletele sunt puse în vânzare pe platforma eventbook și pot fi achiziționate și direct de la intrare, în limita locurilor disponibile.

  

S’CURTE LA SFR I | Joi, 10 august 2023, ora 21.30, Amfiteatrul Palas

Invitați: Irina-Margareta Nistor, Vlad Ivanov, Michael Cuptor, Anca Toma, Matei Reu, Dalesia Cozorici, Ștefan Popescu

Bilete: https://eventbook.ro/film/bilete-sfr-2023-seara-de-scurtmetraje-romanesti

Program:
În numele binelui – (regia Anca Toma)

Control (regia Michael Cuptor)

În numele tatălui – In The Name of the Father (regia Vladimir Dembinski)

Sasha (regia Serghei Chiviriga)

Crochiu de natură moartă – Sketches of Still Life (regia Vlad Popa)

Hipatya (regia Andrei Răuțu)

Acolo unde bărcile nu ajung – Where No Ships Go (regia Vlad Buzaianu)

S’CURTE LA SFR II | Vineri, 11 august 2023, ora 21.45, Foom by Nemțeana

Invitat: Irina-Margareta Nistor

Bilete: https://eventbook.ro/film/bilete-sfr-2023-seara-de-scurtmetraje-romanesti-2

Program:

  • Toate neamurile – Whole Family (regia Alexandra Diaconu)
  • Educație sentimentală – Sentimental Education (regia Alma Buhagiar)
  • Berliner Kindl (regia Lucia Chicoș)
  • Exercițiu de concediu – Our Summer Break (regia Lara Ionescu)
  • Appalachia (regia Roxana Stroe)

Suruaika (regia Vlad Ilicevici, Radu C. Pop)


Ultimele stiri
800 de angajați ai STB, disponibilizați. Ciprian Ciucu: „Nu vizează șoferii, vatmanii și muncitorii”. Ce spune despre scumpirea…

Volodimir Zelenski, la Summitului B9: „Trebuie să ne asigurăm că niciodată Rusia nu va mai putea să destabilizeze…

Copilul de cinci ani din Sibiu, dat dispărut luni, a fost găsit în viață | VIDEO

România în Direct. Summitul B9: Mai putem plăti Ucraina pentru pacea din Europa?

Salariul mediu, aproape de 6000 de lei. Domeniile în care se câștigă cel mai mult | AUDIO

Nivelul inflaţiei nu este determinat de Guvern, transmite Kelemen Hunor: „este o chestiune regională”

Germania vrea ca TikTok să treacă sub control european în interiorul UE | AUDIO

Summitul B9: 16 delegaţii străine la nivel de şef de stat şi de guvern, la Palatul Cotroceni. Nicușor…

Irak şi Pakistan au încheiat acorduri energetice cu Iranul pentru transportul de petrol şi gaze prin strâmtoarea Ormuz…

România va accesa peste jumătate de miliard de euro prin noile granturi SEE şi norvegiene. Dragoş Pîslaru: cea…