Confidenţialitate


Șeful diplomației SUA: Protestele din Rusia arată frustrarea faţă de autoritarism


Șeful diplomației SUA: Protestele din Rusia arată frustrarea faţă de autoritarism

Secretarul american de Stat, Antony Blinken, consideră că protestele organizate în Rusia reflectă nemulţumirile cetăţenilor faţă de “corupţie şi autoritarism”.

“Suntem profund îngrijoraţi de acţiunile violente de reprimare a oamenilor care îşi exercită dreptul de a protesta paşnic faţă de guvern, drepturi garantate în Constituţia rusă”, a precizat Antony Blinken într-un interviu acordat postului NBC.

Potrivit noului șef al diplomației americane, administraţia Jlui oseph Biden vrea să colaboreze cu Rusia pentru prelungirea Noului Tratat pentru Reducerea Armamentului Strategic (Noul START), dar a atras atenţia că Washingtonul va analiza şi rolul acţiunilor Moscovei împotriva securităţii naţionale a Statelor Unite.

Antony Blinken a respins, în schimb, acuzaţiile Moscovei privind presupusele ingerinţe americane în protestele opoziţiei. “Administraţia Rusiei face o mare greşeală în cazul în care crede că este vorba despre noi. Nu este vorba de noi, este despre situaţia din Rusia”, a subliniat oficialul de la Washington.

“Statele Unite condamnă utilizarea constantă a tacticilor dure împotriva protestatarilor paşnici şi a jurnaliştilor, în a doua săptămână consecutivă. Înnoim apelul adresat Rusiei pentru eliberarea tuturor celor deţinuţi deoarece şi-au exercitat drepturile, inclusiv a lui Aleksei Navalnîi”, declarase anterior Antony Blinken.

Administraţia lui Vladimir Putin a transmis că nu va ţine cont de criticile SUA.

“Nu suntem pregătiţi să acceptăm sau să acordăm atenţie comunicatelor americane despre această situaţie”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Zeci de mii de persoane au protestat duminică, în numeroase oraşe din Rusia, cerând eliberarea liderului opoziţiei, Aleksei Navalnîi. Peste 5.600 de protestatari au fost reţinuţi, în principal în oraşele Moscova, Sankt-Petersburg, Krasnoiarsk şi Nijni Novgorod, conform organizaţiei OVD.


Ultimele stiri
Ultimele audieri ale miniștrilor din Guvernul Niculescu-PSD. Avize favorabile pentru Radu Marinescu și Mihai Ghigiu. Ședința plenului reunit,…

Ilfov: Accident grav în Buftea. Un microbuz s-a ciocnit cu o autobasculantă. Doi oameni au murit

Un hacker a spart peste 100 de site-uri cu ajutorul inteligenței artificiale. Atacurile au vizat patru țări |…

Arad: Aproape 90% din culturile de rapiță din anumite zone ale județului, compromise din cauza secetei | AUDIO

Jurnalista Oana Dimofte, despre cazul elevului din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și un coleg: „Nu va…

 Zelenski acuză SUA că blochează livrările de rachete Patriot către Ucraina

Italia: 500 de militari mobilizați pe străzile din Milano, după două zile în care manifestanții au jefuit magazine…

SUA: Atac armat în apropierea unei moschei din Ohio. Un om a fost ucis și altul a fost…

Roxana Sicoe-Tirea, despre protestele din Franța: „Problema fundamentală – incapacitatea instituțiilor de a asculta cetățenii înainte ca nemulțumirea…

Prima zi a audierilor miniștrilor Guvernului Niculescu s-a încheiat. Votul de învestitură, programat marți | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează