Confidenţialitate


Șeful diplomației americane, la Chișinău: Moldova poate conta “pe sprijinul nostru deplin” | VIDEO


Șeful diplomației americane, la Chișinău: Moldova poate conta “pe sprijinul nostru deplin” | VIDEO

Aflat la Chișinău, duminică, secretarul de stat american a reafirmat sprijinul Statelor Unite pentru Republica Moldova, copleşită de valul de refugiaţi din Ucraina.

Peste 230.000 de ucraineni ajuns în Moldova după declanşarea invaziei ruse, la 24 februarie, iar 120.000 dintre ei au rămas în această ţară, a anunţat premierul Natalia Gavriliţa.

Potrivit acesteia, “pentru o ţară mică precum Moldova, [numărul] este un număr foarte mare”, iar Republica Moldova va avea nevoie de asistenţă pentru a face faţă afluxului, a adăugat ea.

Antony Blinken a transmis că autoritățile de la Chișinău conta “pe sprijinul nostru deplin”.

Ulteior, la întâlnirea cu președintele Maia Sandu, Antony Blinken a declarat că Republica Moldova a oferit “o poveste puternică şi pozitivă” a unei democraţii emergente “într-un moment în care, de câţiva ani, democraţiile au înregistrat regrese, în loc să meargă înainte”.

“Nu întoarcem spatele ucrainenilor. Avem nevoie de sprijin internațional”, a punctat șefa statului moldovean.

Moldova este fracturată de o regiune disidentă pro-rusă, Transnistria, la frontiera de vest a Ucrainei. Unii analişti cred că teritoriul ar putea fi folosit ca bază în invazia Ucrainei de către armata rusă.

De la izbucnirea războiului, zeci de mii de refugiaţi s-au revărsat în Moldova, una dintre cele mai sărace ţări ale Europei, punând presiune asupra serviciilor sociale.

Războiul a dat un nou elan speranţelor Moldovei de aderare la Uniunea Europeană.

Guvernul moldovean a prezentat oficial, joi, o cerere de aderare la blocul celor 27, în acelaşi timp cu Georgia, o altă fostă republică sovietică.

Maia Sandu, aleasă în 2020 pe o platformă pro-occidentală, i-a spus şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell, că ţara se confruntă cu riscuri de securitate “grave”. Din capitala Chişinău, “se poate auzi zgomotul bombelor de cealaltă parte a frontierei”, a declarat ea.

Cu câteva ore înainte de sosirea sa la Chișinău, Antony Blinken a vizitat frontiera Ucrainei în Polonia, ţară membră a UE şi NATO care a primit 700.000 de ucraineni fugind de război. Secretarul de stat american le-a spus polonezilor că Washingtonul doreşte să mobilizeze 2,75 miliarde de dolari pentru a ajuta la rezolvarea acestei crize umanitare.


Ultimele stiri
Autoritățile poloneze avertizează asupra unui posibil atentat asupra premierului Donald Tusk. Agenția de Securitate Internă a intrat în…

Noi acuzații aduse Administrației Naționale de Meteorologie: Contracte de milioane de lei, atribuite direct la ANM. | AUDIO

Atac asupra aeroportului internațional din Riad: 12 morți și sute de răniți. ONU susține că a fost încălcat…

Președintele Nicușor Dan, prezent la Centenarul PNȚ. El susține că este importantă reafirmarea democrației | AUDIO

Pelerinaj la Iași: Peste 20 de mii de credincioși așteaptă să se închine la racla Sfintei Parascheva |…

Negocieri în impas privind viitorul buget al Uniunii Europene: Irlanda propune reduceri. Negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul…

Statele Unite vor importa motorină din Rusia. Decizia a fost criticată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski | AUDIO

Achiziții de lux din bugetul ANM: sute de mii de lei pe parfumuri, haine și cosmetice. Ministra Mediului…

Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează