Confidenţialitate


Șefa Autorității Electorale Permanente, vizată într-o anchetă a DNA Ploiești


Șefa Autorității Electorale Permanente, vizată într-o anchetă a DNA Ploiești

Ana Maria Pătru, președintele Autorității Electorale Permanente, este vizată de o anchetă a procurorilor DNA Ploiești într-un dosar privind fapte de spălare de bani și trafic de influență.

Procurorii DNA efectuează marți mai multe percheziții atât la sediul AEP din București, dar și la domiciliie din Ilfov și Vâlcea ale președintelului acestei instituții.

Surse apropiate anchetei au declarat că cercetările au în vedere contracte de IT cu privire la softuri speciale pentru alegeri pe care Autoritatea Electorală Permanentă le-a încheiat cu o societate comercială privată.

Conform unui comunicat DNA, faptele de corupție s-au petrecut în perioada 2008 -2015.

Direct vizați de ancheta procurorilor anticorupție din Ploiești sunt atât Ana Maria Pătru, președintele Autorității Electorale Permanent, cât și soțul acesteia.

La locuința familiei Pătru din Vâlcea a avut loc și un incident în cursul acestei dimineți.

Surse autorizate spun că soțul Anei Maria Pătru ar fi încercat să fugă în timpul perchezițiilor cu mai multe documente relevante pentru anchetă, dar a fost prins de polițiști, iar actele au fost recuperate.

Bărbatul deține o societate privată care ar fi fost implicată în circuitul financiar prin care a fost spălată o parte din sumele de bani provenite din contractele vizate de ancheta procurorilor anticorupție.

Ana Maria Pătru urmează să fie adusă pentru audieri la sediul DNA din Ploiești.

Locuința familiei Pătru din Voluntari, percheziționată de procurori.

casa-ana-maria-patru


Ultimele stiri
Papa Leon, reacție dură față de liderii lumii care încep războaie, la slujba de Florii de la Vatican…

Selecționerul Mircea Lucescu a fost transportat la spital, după ce i s-a făcut rău în timpul unei ședințe…

Statele Unite se pregătesc pentru operațiuni militare pe teren în Iran, afirmă oficiali americani pentru presa de la…

Cod galben de ploi și ninsori în jumătatea estică a țării, valabil până luni dimineață la ora 10:00,…

Ierusalimul nu va mai sărbători tradiţionala Duminică a Floriilor, din cauza războiului cu Iranul | AUDIO

Olt: Explozia din apartamentul din Caracal, cauzată de o acumulare de gaze de la aragaz

Brigada Rutieră: Restricţii de circulaţie în Capitală cu ocazia procesiunii de Floriile catolice

Procesiune romano-catolică de Florii – duminică, în centrul Bucureştiului | AUDIO

Hidrologii au emis o avertizare de cod galben de inundații, valabilă pentru râuri din 16 județe | Ilfov,…

Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au majorat taxele pentru concesionarea locurilor de veci și întreținerea cimitirelor